Ioan-Mircea Popovici

Esti foarte aproape de intamplare. Si asta pentru ca ai luat totul de la inceput, cu bucuria intalnirii, cu credinta si cu dragoste, cum ar spune Parintele Isihie. Vindecarea de noi insine se face-n pasul Tympului dintre clipe. Suntem inca samanta de... Multumiri, Pasadia. Tu stii pentru ca-n cel care stie-l gasesti pe cel care face si-n cel care face-l gasesti pe cel care uceniceste inca si-n scarile acestea de azi, cu radacinile-n ieri si-n alaltaieri si tot asa, pana ne recunoastem toti intr-un Adam ratacit de mainile celui care si de indemnurile celei care... Pe aici, pe cararea asta coboratoare spre mare se gandeste cu valul si se simte cu malul... masura plecand din mai mult, tot scazand si din mai putin tot adaugand se ajunge-n indelung rabdatoarea intersectie armonica de nenumiri... O lume frumoasa, din cand in cand bantuita de neguri, se lasa descoperita dincolo de desisul vegetalului, dincolo de fragilitatea si echilibrul turnului de scoici... un fel de turn de abanos supus unui spatiu de inversabili si usor prelungibili...

Periculos de frumoasa povestea ta, deschisa toturor asteptarilor, amanarilor, nostalgiilor de Mediterana...
\"mon cherie azi toarnă-mi-l roșu ca sîngele să pot spune corect je ne regrette rien
apoi vino cu mine pe terasă cînd....... \"
Vara povestile-s invelite-n hartia zmeului cu care inaltam semne pe insule...

Tu sti bine ca eu iti povestesc despre clipa citirii. Din cand in cand iti spun cum a ajuns vaporul tau in golful meu. De data asta, toate trei catelele mele ma latra, ca un fragmjent de cor din Oda Bucuriei. Cand vei citi in latratul de caine cantecul, dragostea si bucuria vei vedea cata lumina este in stelele de pe cerul eclipsei totale de luna... atunci se deschide si floarea lui Alexis cu semintele tuturor florilor... si toate astea am reusit sa ti le spun pentru ca te-au latrat cainii...

Tu povestesti despre cat de stramt este infinitul casei tale cu patru incaperi pentru lumea care-o tii in ea, cu toata iubirea Poetului... \"nu voi ști niciodată cui vă las.
Și cât v-am iubit!\" asta suna la fel de frumos cu ruga prietenul nostru: \"pe mine, mie, reda-ma\"

Nu te grabi... mai rataceste prin casa asta... e mult cantec in ea nascut din durere...

e albastru astazi tarmul, plin cu floarea de cicoare/ puiul mierlei sta sa cada intr-un semn de intrebare...

...si ascult cum tanguieste soapta visului de ieri cum se cearta-n amintirea unei veri cu adieri...

las tacerilor un cantec peste care un latrat imi aduce visul soaptei, cu un melc intr-un palat...

nodul verde, din povestea regelui purtat pe umeri, sta in perla dintr-o scoica, prinsa-n spuma dintre spuneri. se spunea ca ieri o soapta se oprise langa zid...

Zilele astea mi-a fost musafir un prieten plecat pe meleaguri de prin 1974. Voi, cei cu departara la zi, traiti acest dor si va imbracati in haina melancoliei in cel mai dureros mod. Durerea asta-i izvorul cantecelor dorului de acasa (casa). Din ferestrele tale, am selectat una care reface ciclul:


Mai fă o dată, Doamne, ce-ai făcut,
Înalță-mi Soarele din nou peste colină
Și prispa casei, unde m-am născut,
Prin flori de zarzăr umple-o de lumină,

si-mi permit sa mai adaug aici (cu un singur cuvant inlocuit)

Mă doare azi troița din răscruce
Și mielul fără vină-n primăvară,
Iar piatra, ce pe apă se tot duce,
Mă doare ca și roata de la moară

Incet, incet, povestea se reface si intra-n Infinit si-n Nesfarsit, din multele dureri si flori de pace, tu te-ai atins de tot ce ai iubit. In clipa asta de dureri celeste, spre mine au ajuns 7 ferestre...

s-a nimerit sa fiu prea obosit de sanzaienele de la Histria. de aceea, acum intru pe scurtatura. voi reveni asupra poeziei cand ma simt in Tympul meu.... deocamdata, din si despre comentariul tau zic: trecutul nu se reinvie si nici nu se retraieste. el se traieste aidoma...

aici ai puntul pe i: nu sunt făcută pentru mine
în oglindă văd sufletul rătăcit de la colțul străzii

din aceasta, toate celelalte consecinte...

momentul adevarului: sunt zidul pe care nu-l vrei a trece
buzele unse cu spoiala minciunii se împreunează trist
sunt carnea pe care-ți place s-o iei mic dejun

refuzul fara echivoc, despartirea: ia-ți păpușa pe care o venerezi și pleacă cu ea în dinți..........

certitudinea: a mai rămas doar micul dejun...

iti spun eu: tu crezi ca-i putin lucrul acesta? pana la fericire nu mai e decat un pas...

numele tau este poezie.... evident ca si viata va fi masurata-n metafore...

am asteptat stelele, ca sa vin si eu cu pumnul de scoici. dupa prima stea, deschid cu o lacrima pe cornul lunii, si-n paranteza asta zic:

esti aproape de izvorul de sub stanca. schimba negatia cu afirmatia si trecutul cu prezentul si toate prind privelistea nemarginirii. ma bucur ca iti apare floarea. doar este anul florii. si poate iesim din dilema: despre ce floare sa fie vorba?

n-am cauta zadarnic printre balarii. aici am gasit stanca sub care... pasarea tinta in zbor isi vindeca rana... vorba lui Artaud: are cineva dreptul sa ma vindece?

si atunci, vin si zic: vindecarea este mai plina de viata decat cicatricea...

Ieri s-a petrecut povestea Solstitiului pana-n noaptea de sanzaiene... cahir de Amiaza i-am dat lui George Ancora, Pendulul, Firul cu plumb, Podul spre Infinit si doua carti... Intre solstitiu si noaptea de sanzaiene am intrat intr-un albirint cu fotografii... aici l-am intalnit pe Yvves, ceasornicar si anticar...

viata are atata poezie cata nu putem noi duce... poezia ta are atata viata ca nu mai lasa loc nici pentru fantezia lui Rostogol nici pentru spatiul gol al lui Peter Brook... mai da-mi adresa ta ultima sa-ti trimit un dulap cu carti...

Se da clipa de-a rostogolul pe scara vietii. El, Maestrul (R), precum semizeii Olimpului, ne povesteste uneori lasand pe alocuri loc de marturisiri:

Aici e târziul devreme:
Unde clipele se răspândesc în evantai
Ca un pluton de infanterie
În mărăcinii câmpurilor sentimentale............

Strofa asta o iau medalinul de maine cand este Solstitiul de vara... pe meridianul nostru se petrece chiar de Marea Amiaza... Inorogul necheaza si licorna se pierde printre sanzaiene... in Marele Amphiteatru se joaca iarasi teatru... o floare de cicoare si doi gradinari hoinari, in compania unor smenari, masluitori de septari...

La multi ani, Domnule Rostogol! nu de ziua de nastere, nu de altceva dar esti calare pe poveste, din care mult mai este... urarea mea-i de bucurie, chiar daca-n apus sangeriu este cum spui... bucuria nu trebuie fie uitata... de amiaza voi fi gazda Lemei... de acolo, de unde esti, la ora aceea fa semn spre Arcadele Pontice...

să mă răscumperi. nu am fost niciodată a mea. e ca o porunca aici. o porunca si poate un regret la fel de mare ca-n intamplarea asta mai veche: într-o dimineață am deschis ușa și nu am văzut decât un cal cu piciorul rupt. In intervalul acesta se intampla ceva ca-ntr-o prestidigitatie mascata de ceea ce lasi sa se vada: viața mi se întinde între palma ta și gura mea... de parca ar fi vorba de viata notelor viorii din imagine...

Tu zici: acum tot mai rare sunt clipele când fără să vorbesc mă aud pe mine însumi... imi vine sa cred ca asa-i si la mine, dar la mine-s tot mai dese... apoi am cautat batrane sa vad daca-n taote apar diferente... uite ca ma gasit identitatea:
o femeie sărutată pe tălpi te sugrumă...

Vasile, tu stii ca eu nu ma bag sa te critic si nici sa te laud. In plus, stiu ca tu nu scrii pentru spirite lenese, iar cand mai imi fuge o litera de la locul ei nu te grabesti sa-mi treci fuga asta drept vina, ca doar si literele au viata lor (chiar acum am afalt cum Y-ul meu din dorinta de-a cuprinde mai mult a devenit T... si multe consecinte de interpretari si semnificatii...) Cu prietenii mei, pe langa Sah cu hazardul avem acum un joc pe tema dulapului de zestre (cu 5 usi) si fiecare isi are dulapul lui cu usile avand pe ele ceva, cum au si lazile de zestre...

Titlul este demential. Si fiecare strofa este bune de usa dulapului tau de zestre... dar uita un altoi in incrucisare ce poem tare... si asa-s toate ale tale... invariante la rearanjari si multe altele, dar ma abtin, ca-i dupa ploaie si fug sa vad cum stau melcii pe iedera...

Apele curg îndărăt,
Pe sub podul broaștei țestoase
Să învelească făpturile goale.
.................................
Vino repede prin aerul încolțit
Din alicele irișilor pătrunzători?
Ca o seceră în lăstărișul de raze?

Povestea asta,cu Lie, ma doare de trei ori. Si fiecare din aceste dureri ma tulbura intr-un fel muzical de parca amintirea lui e ecorseu peste sufletul meu. Doamne, elian, ce piatra de moara se-nvarte sa doara...
..............................................
stăteam verile în Palat la sala de lectură de acolo
aveam o masă a noastră
de unde priveam peste acoperișurile roșii ale caselor
.....................................
noaptea fugeam de acasă pe fereastra camerei mele
Lie mă aștepta la colțul străzii
mergeam în Cetatea din centrul târgului
îmi cânta poeziile pe o chitară veche primită în dar de la bunicul lui
vocea îi lumina până departe
locuiam într-o poveste fără de capăt
.....................................
l-am învățat să creadă în oameni
........................................
Acum, in lacrima poetului este si El...

Dane, cand faci din dragoste ce faci, toate leaga nod bun si trainic si-n Tymp, nodurile astea impletesc un navod in ochiurile caruia o forma nevazuta de realitate prinde a se intrupa, ca-n picturile cu interior si gramofon ale lui Magritte. Ma bucur ca nu m-am grabit sa dau o forma finala Scarii lui Escher si ca m-am oprit mai mult la Casa Tympului de la numarul 17 de pe Stradela Vantului... ne mai auzim, ca am de facut niste miscari in Sah cu hazardul... si unde astea: in atelierul pictorului orb... inca mai crede in intoarcerea Adelei... care i-ar reda vederea... nu-ti stiu adresa de mail sa-ti trimit din picturi... azi voi cauta prin librarii... salutari Doamnei (R) (Doamna cu catelul... )... nu ma indoiesc ca va iesi si hiper-romanul... nu vezi? ucenicii Tympului zburda-n hyperliteratura... am o poza faina de tot cu ei... Mugur tinand zarulul galben, pe cap, George si Maparlo impingand in Zidul Alb al... si aici nu divulgam... nu uita adresa de mail... azi trec pe la Sophia...

Ce puteai pune blazon mai frumos de ziua ta decat o inima de caine, Petre! La multi ani si sa-ti traiasca, sa-ti creasca si sa-ti incalzeasca singuratatea poeziei. Acum e mai simplu sa ma crezi ca-n cantec este mereu un latrat de caine si cand auzi un latrat de caine iti aduci aminte de-o muzica. Niciodata nu se termina ce avem de spus. De aceea apare un portativ pe care pui singur notele de suspensie...

Dane, de cand nu ne-am vazut se pare ca pe langa Vestitorul ti-a mai iesit si un Turn (din care ti-am citit doar fragmente). Dupa cum vezi, primirea ti-a fost facuta cu ou si cu otet iar cuvintele de convenienta nu spun nimic despre carte. Pe unde poate fi gasita cartea? Daca nu-i prea tarziu, o voi intalni pe Rebornnow. Tu esti intrat in literatura pana-n gat. Daca ar fi sa numesc doi prozatori romani contemporani, as spune Cartarescu si Persa. De-ar fi sa aleg doar unul as spune: Tympul decide.

Djamal, iar ai uitat Prietenia? Faraonii nu uita. Cred ca de la un faraon am dulapul cu 5 usi: Usa Tympului, a Prieteniei, Uitarea, Fidelitatea si Dragostea. Nu stiu pe care din usi am intrat in ziua de azi, dar eu intotdeuna doresc ca fiecare din aceste usi sa le contina si pe celelalte patru... oricum, din cei 5 porumbei de azi, al tau s-a intors primul. are la piciorus un inel in plus... si...

vezi bine ce de urme-s pe zidul acesta fara nici o fereastra... si iedera si miile de trepte si bucatile de Citadela si-n toata recurenta, un melc care zboara...