Ioan-Mircea Popovici

Minutul acesta de literatură-i făcut din clipele lungi ale Adevărului care umblă precum copiii, cu cheia la gât, prin Poezie. Vocea Petului le spune pe şleau şi pe îndelete, cu umor, dojană şi ironie...

“Nu rezolvi nimic, n-ai să-ți schimbi vocea cu o simplă gargară de mușețel.
Știi și tu: schimbarea vine dinăuntru, neanunțată de nimic și de nimeni.
Stai așa, pendulând între imagini limpezi,
și vine dintr-odată o furtună care-ți destramă pânzele.”

Cine nu-şi aduce aminte expresia aceasta
Scoateți o foaie de hârtie, numărul unu, numărul doi
O avalanşă de începuturi de oră-mi vin în minte acum
Ora de Limba Latină cu profesorul Voştinaru
Ore de poveste şi de traduceri din latină în română
Ore frumoase, ca orele de sport
În ultima oră ne-a spus
Scoateţi o foaie de hârtie
Scrieţi tot ce ştiţi despre
“Labor omnia vincit improbus”…

Nu comentez mai mult
Iau doar versurile

"pe sub bancă
cu mâinile tremurânde
ne răsfoim încet

încet"

De aici, fiecare pe barba sa...

Melancolii poetice,
Pe frunze, valuri şi petice
În culori de septembrie târziu
Într-un poem-autoportret foarte viu
„El urmează , din aproape în aproape, căile intuiției,
până se termină oamenii.”

Ce poate fi mai transparent şi mai la vedere decât “Romanul vieţii mele” a Biancăi Marcovici? Acesta este şi motivul pentru care le zic şi lui Adrian Graunfels şi lui Bianca Marcovici:

Semnal de carte venit de departe
Întru bucurie şi bună citire
Să fie!

Pe raftul lui Picasso sunt cărţile prietenilor mei. Curând, lângă cartea “Cămaşa lui Hristos” va sta şi cartea “Romanul vieţii mele”. Când aceasta? Depinde de poştă şi de pescăruşii mei voiajori...

Pe plaja cu suflet şi pescăruşi voiajori
Azi aştept o scrisoare scrisă de mână
Scrisoarea aceasta o aştept de o lună şi-o săptămână
Plecasem de la ziua de naştere a cuiva
De unde am ajuns la casa cu ferestre roşii din Sibiu

“și de aceea luna și ochii
se întâlnesc noaptea în puncte fixe
strălucind tăcut împreună”

Iată un motiv nou
“niciun zgomot nu sparge liniștea sub ferestre
doar lemnul pocnește în foc în timp ce
visele leagănă foșnind pruncii”

Când lupii urlă cântecul nu se aude
De aceea te-ai făcut tu îmblânzitoare de lupi
“nimeni nu știe de ce ne-îmblânzirea este
singura cărare spre sufletul haită”

Tocmai de aceea îi ziceam lui Jonathan Livingstone să împartă această: Salutare de la mare/ Cu urări stelare, de aniversare/ Întru sănătate şi bucurie, să fie!/ Cu cântec, poveste şi poezie…

https://lyricstranslate.com/en/piet-veerman-sailing-home-lyrics.html

O cafea cu aromă de mare
În ceaşcă-mi arată cărare după cărare
Cu aşteptare

Asta da, veste bună, care aşteptată de două milenii. Important este că aşteptarea n-a fost zadarnică. Cu vestea aceasta şi cu tonul tău, în tabloul zilei, pun două accente:

“e-n glasul tău un timbru de arie solemnă,
pecetluind răvașe ce nu-mi vor mai ajunge…”

“decizia Primariei Romei de revocare a ordinului de exil și astfel de reabilitare morală a poetului Ovidiu - exilat de către Împăratul Octavian Augustus la Tomis”… it's an order...

1.
Când ţi-ai luat lumea-n cap
Ai mers cu şevaletul pe dig
Ai pictat un ou
Şi din ou a ieşit un pui
Era un pui de corb
Cu care m-am împrietenit
la Zorile mă aştepta, la intrare, un pescăruş
care-a primit numele de Costică
venise dresorul de iluzii la mine
cânta la niște scoici mari
frecându-le una de cealaltă
pe umărul stâng papagalul lui Alexis
striga la mine înjurături marinărești
dresorul îmi cerea să schimb ceva
2.
Cuvântul cântă
Peisajul vibrează
Sufletul tace
…când din locul întâmplării s-a lipit un punct de axă
s-a rostogolit în oră cheia dintr-o paralaxă…
3.
logodit cu Unitatea imaginară,
am rătăcit împreună într-o gară,
care seamănă cu Gara de Nord,
dar în realitate era Gara de Cord
vremea miracolelor era la început
profesoara de violoncel povesteşte

Precum o ciocârlie din ora dimineţii
Dă geana de lumină pentru culoarea vieţii
În focul rugăciunii te ţine de-nceput
Când Clipa Infinită cânta precum un mut

Cuvintele acestea m-au întâmpinat la intrarea-n Frăsinei
Cu gândul la Maica Domnului şi la Pruncul Dumneaei
Cel care-a început să facă minuni la o nuntă
“O,om, ce mari răspunderi ai
de tot ce faci pe lume,
de tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la alții dai,
căci ea,mereu,spre iad sau rai
pe mulți o să îndrume…”
(Sf Ioan Iacob Hozevitul)

Apele Oceanului au ajuns la Olimp
Aşa-mi pare mie că spune Isihie
“Scena vieţii este inima”

Aşa grăit-a inima Oceanului
„îți promit că o să vorbesc cu olimpul
să ne mai lase zei,
măcar o vreme, până ne dezlipim reciproc palmele,
din patru să umblăm cu două mâini
și-n două picioare să mergem către a fi oameni”

Un text plin de perle. Despre nimicnicie, în pregătirea omului de ispravă. Cum s-ar spune, perle pe tavă.

“Când nu faci nimic nimicul face totul în locul tău și mentalul gestionează doar nimicnicia care transplantează minimul în a fi-ul pe care se mulează concepția degenerativă și decadentă să nu faci nimic.
Nimicnicia se vrea finitudine, căci punctele ei vor să se mărească și să capete arie și perimetru, să dețină forme, consistențe și substanțe.”

O stea de August luminează întâmplarea
Căreia îi ieşim în întâmpinare
De la Marea cea Mare
Întru bucurie, să fie!
O strofă antologică, de atmosferă
Din zona spaţiilor imaginare de tip Maestrul şi Margareta


“prințesa dormea și noi am lăsat muzica deoparte
ne-am jucat de-a pelicanul și peștii, de-a șoarecii și broaștele,
am încins o trântă de pomină de tremura casa cu noi.
ba chiar am zburat puțin, pe lângă becurile din tavan.
în jurul nostru era lumină multă și pluteau diverse creaturi,
ca niște meduze în ape limpezi
sau fantome delicate sau îngeri gingași
pe care i-am salutat și le-am dorit sănătate.”

Ce-ţi spun nu-i metaforă
Dacă te uiti pe trunchiul nucului
Vei găsi ochii nucului cu care el vede lumea
Nu doar lumea îl vede pe el
Nucul are multe taine
Una din taine o spui tu aici
“Un nuc mai tânăr, o mladă, dă să iasă la lumină printe rugi de mur.
În lumea copacilor, un nuc ce moare este o cumpănă
între două lumi, o scară de lemn către Dumnezeu.”

Adevăru-i doar în vin spune un proverb latin… Labor omnia vincit improbus, spune Vergiliu, si vorba aceasta mi-am scris-o pe prima mea carte de Spaţii Liniare Ordonate Topologice. Am ucenicit la ea câţiva ani cu Sloterius, Alexis, Zelkanu şi copilul Petrică, ajutat de o scoică, primită de la fiul meu şi o pietricică de care m-am împiedicat. N-o mai lungim că ne rătăcim. Vorba aceea: punctul de sprijin este şi nu este,...

Cu mulţumire, întru bucurie-ţi zic
Să nu risipim, să înmulţim cele bune
Să înlesnim calea binelui
Spre limanul fericirii
Cu deschiderea spaniolă, pion e4 gambitul regelui

1.

Când este să fie, este. Când nu, nu.
Aceasta-i toată filozofia.
Când eu spun: să fie!
Dumnezeu face să fie.
Când crezi, totul este posibil
Pentru că lui Dumnezeu, un singur lucru nu-i este posibil
Să nu se ţină de cuvânt
De aceea zic: Un cântec şi-un lătrat de câine
cu poezia vieţii şi cu pâine...

2.

Uite că viaţa ne-a pus faţă-n faţă. Dimineaţa aceasta a început cu o bufnitură. Ce să fie? De unde să fie? O întreb şi pe Ea, Doamna mea. Pisicile, la scaunul ferestrei, zice Dorina. Lumina, în clar obscur, lasă privirii mele lucrurile-n ordine. Acum, când s-a luminat, văd raftul cu flori răsturnat... Trec peste "efectul 227bis" şi-ţi scriu versurile care mă urmăreau în vis...

"Cu tot întregul meu amar,
cu munţii de suspine,
cu plânsul fără de hotar,
Iisus, eu vin la Tine!

"http://poetii-nostri.ro/traian-dorz-cu-tot-intregul-meu-amar-poezie-id-15823/

“În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ți timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ți timp să vezi durerea şi lacrima arzând
Fă-ți timp să poţi, cu milă, să te alini oricând!”

http://poetii-nostri.ro/traian-dorz-fa-ti-timp-poezie-id-4481/

“Eram copil când Te-am vazut
si-n poarta mea, Straine,
si, sa-Ti deschid, ai tot batut
sa intri si la mine.”

http://poetii-nostri.ro/traian-dorz-iisuse-vesnic-calator-poezie-id-8872/

Din seminţe de credinţă cât o lacrimă de cer
Creşte-n tine Infinitul, spre adând şi cu mister
Nostalgia-i dă isonul unui cântec ca de mare
Valul vine, valul trece, şterge-n tine o-ntrebare
Şi în locul ei rămâne, o pădure din trecut
Cu privighetori şi scorburi şi iluzii de-nceput

„Bolta cerului susține
Ca un pește cu buline
Mii de stele ce-ntr-o clipă
I se prind de o aripă.

Și cu ochii plini de lacrimi
În a ta lume de patimi
Vezi cum prunci de stea înoată
Lângă mamă, noaptea toată.

Somnul s-a desprins de pleoape
Doar tăcerea ți-e aproape,
În înalt un pește mare,
În adânc o întrebare.”

Stea mare de portativ, din scama unui tiv,...
Am făcut o indiscreţie şi am intrat în poezia cu numele Discreţie
Evident, lucrurile de aici le-am citit mai spre seară
Ale mele gânduri fac sens invers expansiunii universului
Departele-l fac tot mai aproape şi mai aproape şi mai aproape
Până când tot Infinitul încape într-un vârf de acu
Acul cu care Croitoreasa Licuricilor croşetează un lac
În ţesătură de cusătură cu firul lui Ragno şi Zeriab
Precum covorul fermecat al lui Dionisie cu El Zorab
Şi dacă s-au adunat gândurile într-un punct

Călăreţul Inorogului, fără dârlog şi fără şa
Sau poate că şea. Vorba aceea de la Voivodeni
Bate şaua să priceapă iapa,...
“Până la cădere, frunzele se-ntorc și ele în sine,”

Frate Ştefan, poveştile de azi le-ai semănat foarte bine. Doar spre sfârşit ai uitat să-i pomeneşti pe cei care mor de râs. În rest, unde era de biciuit, biciul a plesnit bine.

“poveștile de azi au de spus zborul omeniei din oameni
rămânând în urmă doar fiara, sălbăticiunea vorbei la pereți
când aproapele ți-e atât de departe încât
poți măsura aproape distanță stelară”

Uite, aşa, printre rânduri
Semănăm şi noi nişte gânduri
Cum seamănă copilul
Printre rândurile de viţă de vie
Fărâme de spic de grâu
Să facă rost de pai pentru pălărie
Lumina Învierii a venit peste noi
Săptămâna aceasta luminată
Să o trăim acum şi altădată
Nu pot decât să mă mir
Ce-a nimerit-o fratele nostru
Ştefan Petrea când a spus
“eu aș zice că nu e chiar un text
ce nu merită vreo lumină, două...”
Tu spui “m-a”
Eu răspund: m-ai suprins
Cum am suprins-o eu pe Măicuţa Siluana
Când i-am dus nişte stejărei
Să le găsească loc la Mănăstirea de la Năvodari
Mulţumiri, sănătate, bucurii şi o mie şi una de fericiri
Dea, Domnul, să tot fie!

De-ar fi doar versurile acestea

“am și acum sentimentul că pășesc pe un pod dintre două lumi
atunci când calc într-un pod și-mi amintesc de acoperișurile din Sibiu
și parcă se mișcă ceva sub mine și firul pe care calc e subțire și tare întins”

şi poemul acesta, “Impresii”, ar merita Steaua Magilor

“îngerul meu nu știe să vorbească, dar știe să cânte”

Sunt şi alte versuri care roiesc într-o galaxie

“pe strada școlii rîndunelele taie aerul mai iute ca oricând.
am dormit și am visat că și cărțile au aripi,
că pleacă și apoi revin la cuiburile lor.”