Jurnal
August şi nunta fluturilor
(Gentlemen Only Ladies Forbidden)
2 min lectură·
Mediu
Cuvintele acestea m-au întâmpinat la intrarea-n Frăsinei
Cu gândul la Maica Domnului şi la Pruncul Dumneaei
Cel care-a început să facă minuni la o nuntă
“O,om, ce mari răspunderi ai
de tot ce faci pe lume,
de tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la alții dai,
căci ea,mereu,spre iad sau rai
pe mulți o să îndrume…”
(Sf Ioan Iacob Hozevitul)
Fluturii zglobii, pe tot câmpul acesta-s câteva mii
Zburând din floare-n floare, fac nebunii
Niciodată aceleaşi, întotdeauna altfel
Pe cât de coloraţi şi fragili
Pe atât de inventivi şi agili
Mai atât ar trebui,
Ca păsările şi fluturii să facă tril
Barili de cântec de greieri
Şi trilul fluturilor imaginari
Mi-ar umple pânzele de culoare
Şi aceasta, năucitoare, zburătoare
Ca fluturii din jurul Lămpii Japoneze
La sălcii, în luna August
Când, de regulă, este nunta fluturilor
În decorul fantastic al fumătorilor de pipă
Numitorul comun al fumătorilor de pipă este tutunul
Fiecare fumător cu pipa lui
Tutunul cel mai bun este doar unul
Din florile de august de la nunta fluturilor
Unde am aflat că GOLF vine de la scoţianul joc
Gentlemen Only Ladies Forbidden
"Istoria Insulei" este o carte la care buchisesc
Ca la un roman ardelenesc
Cu epicul pe spirala melcului
Din povestea “Sloterius, Zelkanu şi Melkanu”
Ce poate să mai spună fumătorul de pipă?
La fiecare drum, răbdare şi tutun.
Fără grabă
Cu răbdare
Se găseşte o cărare
Dacă nu
O faci să fie
Ca-n pădurea tropicală
Când a venit Ion Nicodim de la Paris cu Inorogul Alb
Oamenii de la Revista Tomis au organizat
Balul Revistei Tomis la Casinoul din Constanţa
Imagini de la Balul Revistei Tomis am în Tablele lui Alexis
Deocamdată am ajuns la prietenul meu din copilărie din Voivodeni
Căruia i-am promis că-i voi umple o pălărie
Cu fotografii din intervalul Tympului dintre Marii
De la Maria Mare până la Maria Mică
Cu punctul fix în afix de Inorog
Pe care-l rog, chiar acum
Să adune toţi pescăruşii
Şi să pornim la drum
Fără grabă
Cu răbdare
Acum…
https://photos.app.goo.gl/V7LXo8MqFaRbnSnB2
Constanţa, Luni, 16 August, 2021
021.340
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ioan-Mircea Popovici
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 345
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioan-Mircea Popovici. “August şi nunta fluturilor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-mircea-popovici/jurnal/14157398/august-si-nunta-fluturilorComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Pentru unii ființarea este o „cărare” pe care o străbat „fără grabă, cu răbdare”, cu ritm lent și fără oscilații ființiale date de schimbări, libertăți și inedit, pentru alții viața e o autostradă cu multiple benzi pe care circulă cu viteza dată de dinamicitate, ritm alert și activități fertile și diverse, iar ultima categorie de oameni rătăcește prin „pădurea tropicală”, când echivocul, deruta, confuzia și haosul îi conduc.
0
1.
Când ţi-ai luat lumea-n cap
Ai mers cu şevaletul pe dig
Ai pictat un ou
Şi din ou a ieşit un pui
Era un pui de corb
Cu care m-am împrietenit
la Zorile mă aştepta, la intrare, un pescăruş
care-a primit numele de Costică
venise dresorul de iluzii la mine
cânta la niște scoici mari
frecându-le una de cealaltă
pe umărul stâng papagalul lui Alexis
striga la mine înjurături marinărești
dresorul îmi cerea să schimb ceva
2.
Cuvântul cântă
Peisajul vibrează
Sufletul tace
…când din locul întâmplării s-a lipit un punct de axă
s-a rostogolit în oră cheia dintr-o paralaxă…
3.
logodit cu Unitatea imaginară,
am rătăcit împreună într-o gară,
care seamănă cu Gara de Nord,
dar în realitate era Gara de Cord
vremea miracolelor era la început
profesoara de violoncel povesteşte
Precum o ciocârlie din ora dimineţii
Dă geana de lumină pentru culoarea vieţii
În focul rugăciunii te ţine de-nceput
Când Clipa Infinită cânta precum un mut
0
