cândva

și când un vânt se va porni din propria cenușă un trandafir va înflori din nod pe prag de ușă de acum știi ce ți-a rămas încă necunoscut este că primul scaun pe care nu se stă (de care imi vorbise george) este scaunul acela (de care-i spusesem lui mugur când cu euridice la muzeul literaturii romane) ceva mă ține în trecut uitat într-un astenic cuvântul-piatră de-nceput pierdut într-un amnezic și amănuntul acesta (ca următoarele) e miezul și-i crezul

eram cântarea unui mut nemuritor și rece

un basm pe-o margine de scut din clipa ce nu trece

un dar din dorul unui țărm cu proba o cărare

un (imp)osibil cu tumult pe-un inorog călare

se adunau lângă catarg cutii și lăzi de zestre

pe clipa lungă stau și ard zidiri fără ferestre

într-un ceaslov și-un ceas solar țineam un semn de carte

un mit de doici doicind bastard întreg ce nu se-mparte

trăind în cercul vostru gol prin jocuri de noroc

ați nimerit la mine-n joc mizând hazard pe loc

un istm fragil deșert de vis cu gara fără linii

ați pus nebuni un alb pe foc pierzând în spuză crinii

și dacă visul de acum e doar un nor de fum

veți ști să căutați cândva în care-i jar și-i scrum

și când un vânt se va porni din propria cenușă

un trandafir va înflori din nod pe prag de ușă

și când minunea-trandafir va da parfum de seară

atunci veți cere iar văpăi în casa-dor de-o vară

acum-atunci-cândva-ntr-o clipă

vor face cerc

în care eu

sunt pana din aripă

Constanța, 22 mai, 2009