Poezie

șapte trepte

(dintr-o clipă)

2 min lectură·16 noiembrie 2008

Mediu

era precum ecoul ce invelea o clipă...

s-a risipit lumina pe chip și pe cuvânt

și-n loc de dăruire culorile se vând

precum fragila ciută aleargă prin desiș

așa revin la marea nascută din pietriș

pun capul pe o piatră zyxând în doi și-n trei

petrec în lumea asta cu haita de căței

și-n nemurirea pietrei las gândul împietrit

fugit pe răsturnarea din calculul greșit

aici în piatra vieții în clipe dintre clipe

am curgerea mai plină și zbor fără aripe

și fără tâlcuire și fără de păreri

am regăsit din pierderi prin mia de tăceri

inflației de spaime-n tăceri fără cusur

îi las o curbă largă și ture-i dau un tur

prin șahul meu cu lumea trecută de tăcere

și-n caroiaj de vise mut calul pe părere

aici se face-o scara și-n scară dau de ea

o casă pe o plajă născută-n marea mea

un singur anotimp și-o zi din miezul verii

în care Infinitul e ușa-n pragul serii

un gând ieși din seară și se făcu pierdut

prin noua dimineață în care cântă mut

un pictor pe o panză întinsă până-n cer

pe care chiar coboară lumini ce nu mai pier

tăcerea dintr-o piatră ieși ca un ecou

și-n raza de lumină din spumă-n valul nou

făcu precum zeița Năluca nechezând

cu strigătul de nașteri și cu ceva chemând...

îndoit cu o poveste și cu apă de izvor

vinul se facu pălincă pipa se umplu cu dor

Duminica, 16 noiembrie, 2008

(Constanța, pentru numărul 3.14...)

002.272

Ioan-Mircea Popovici. “șapte trepte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-mircea-popovici/poezie/1810427/sapte-trepte

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.