Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Peninsularul, cu noaptea în spate, ni le zice pe toate

(Lecturile speciale de Joi, pentru noi)

3 min lectură·
Mediu
Spre disperarea unora și-a altora
Stau să-mi aduc aminte ce voi face azi
Înțelegi tu cum vine asta?
Stau să-mi aduc aminte Viitorul!
Aş începe dintr-o parte
Gândul colorând departe
O imagine cu ţărmul aburit ca un deșert
Să luăm inelul cu chei
Și după cum ne-am înțeles undeva-cândva
Să dăm o raită pe ici, pe colo
După cum ne duce el, Cântecul Inimii
Și cum ne cheamă Lătratul de Câine
Liber la punctul de verde-crud al veseliei cu pălărie
Toate, întru bucurie, să fie!
Pescăruşii de pe casele vecine încep să ţipe a trezire
E destul un deget ridicat...ca să se facă Tăcere...
Tăcerea aceasta, plină de gâduri, se povestește
Orice vieţuitor este un trecător
Cerbul e trecător, stejarul e trecător
Măslinul sălbatic sau roditor tot trecător este
Chiar dacă trăieşte două mii de ani
Nici măcar pământul nu este veşnic
Tot ce are un început
Are şi sfârşit…
Cortina scenei cu peronaje
Se ridică acum ca atunci când
Pe șevalet pânza ta aștepta
Paleta culorilor vii…
Era ceva ce nu mi-am amintit/ Și totuși amintirea a venit/
Mirare mare că s-a întâmplat/ Sigur că Da… Da, a venit…
E joi, iar eu citesc textul de Miercuri
Pentru că, întârziind în Ieri
Trăiesc iluzia că- l fac să aștepte pe Mâine,
Gustând astfel momentul Stelelor Căzătoare în Mare
Iată-ne-n povești de-o seară
Prelungite-n iar și iară
Cu un Porumbel și-o Cioară
Prietenii Poetului de la Pescărie
Astăzi pentru-ntâia oară
Ca într-o doară
Clipele lungi s-au apropiat de Cioară
Ca o Poetă-n temă cu cele de la Pescărie
Cioara povestea despre Marți, Miercuri și Joi
Odată cu pescărușii voiajori, aducători de scrisori
Tăcerea are timp să poposească lângă plopii fără soț
Înconjurați de macii răsăritului…
Fetiţa-Veveriţa cu Crenguţa de alun
Care cântă şi descântă până când se întâmplă Acum
Cu puterile magice ale Umbrelei
De la Şandramela cu Pasarela de la Pescărie
Se întâmplă Minunea cu Radicalul și Calul…
Ingerii s-au ascuns între aripile fluturilor și veghează.
Cântecul de la capătul Digului,
Mătăniile și Jocul de-a vacanța, la Constanța,
fac împreună Triunghiul Sacru al Cântecului,
inspirat de melodia care începe -n secunda 52
https://www.youtube.com/watch?v=ov6rfdD8F6Q
Fericirea-i ceea ce rodeşte cu Dragoste.
Dacă vrei să ajungi la capătul drumului,
Nu schimba acel drum.
Pe scaunul albastru al culegătorului de scoici,
La Pescărie, găsim scoicile culese de el
Și de ucenicele de la Apple, pentru noi.
Ponna latră atrăgându-ne atenția că
Cineva este în spatele scării...
George Pașa: Se-așterne roua pașnic prin livezi
când tu spre mine parcă-ncet cutezi,
cu-a ta eșarfă fluturată-n vânt,
parcă n-aștepți niciun cuvânt...
Iar pomii din grădină înfloriți
sunt pregătiți s-ascundă doi iubiți,
să îi îmbete cu mireasma lor
în clipa sfântă de amor.
În ochii mei cei sinilii,
un dor trezește culori vii,
o liniște făr’ de regret
într-o simțire de poet.
Petalele s-or risipi,
dar steaua ta va tot sclipi
pe cerul gândului senin,
făr’ de regret, făr’ de suspin…
Constanța, Joi, 8 Februarie, 2024
036
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
489
Citire
3 min
Versuri
82
Actualizat

Cum sa citezi

Ioan-Mircea Popovici. “Peninsularul, cu noaptea în spate, ni le zice pe toate.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-mircea-popovici/poezie/14177826/peninsularul-cu-noaptea-in-spate-ni-le-zice-pe-toate

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@george-pasaGP
George Pașa
Sunt vreo două cuvinte unde lipsește o literă, dar se mai întâmplă. Mă refer la „gâduri”, „peronaje”. În rest, textul este curat, cu un incipit original. Cred că ace amestecare a timpurilor ține de timpul interior sau de o perspectivă misterioasă.
Nu zic mai multe, că ați adăugat și un cântecel ce-al meu și ar însemna să mă laud singur. Doream doar să spun că am scris acum și am postat adevăratul „cântec de la capătul digului”, iar cel adăugat aici ar fi, mai degrabă, „joaca de-a vacanța”. Mă rog, se poate și inversa perspectiva, nu știu cum le vedeți dumneavoastră.
0
@emilian-licanEL
Distincție acordată
Emilian Lican
Mai ales așa ca între veteranii agoniei... :)
,,George Pașa: Se-așterne roua pașnic prin livezi"
Cum îmi place și:
,,Și cum ne cheamă Lătratul (d)e Câine"
,,d-ul" ăla, cred eu că trebuia: ,,D", altfel ar fi fost cotect și așa:
,,Și cum ne cheamă lătratul de câine"
Mai sunt câteva scăpări inerente... dar, una peste alta m-a bucurat lectura textului și poate nu greșesc cu ,,luminița"...! :)
0
@ioan-mircea-popoviciIP
Peninsularul meu, Yannelis-Alexis Pipirig/ Oricum ar fi vremea, iese cu noaptea-n cap, pe Dig/ Cu șevaletul și cu lansetele de țaparină/ Cu sufletul plin de Mare și de Lumină…/ Se făcu poveste-n suflet, ca un zâmbet trecător/ spre poiana cu stupina și cu apa de izvor…/ Nu-ți mai bate cuie-n gânduri/Lasă-le din floare-n floare/ Și pe pânza ta apare/ Azi o floare, mâine-un Soare…
0