Jurnal
Cvartetul din Tomis
(din 10 în 10)
2 min lectură·
Mediu
1.
Mi se părea
Şi culmea
N-a fost doar o părere
A fost chiar aşa
Nu te lua după titlu
Se va vedea mai târziu
Când eu n-o să mai fiu
M-ai întrebat într-o zi
Cum îmi aniversez eu ziua de naştere
Şi n-am apucat să-ţi povestesc tot
Aşa ţi-am promis
Că te voi duce-n aniversările mele
Din zece în zece
“Suferă şi pătimeşte
Şi-ai să auzi iarba cum creşte”
Când am împlinit 10 ani
Mi-a promis mama că-mi dă 25 de lei
Să-mi petrec cu prietenii mei
Cu o zi înainte
Vorbisem cu prietenii mei
Să mă aştepte pe malul Mureşului...
2.
într-o zi
deşteapta de Ponna
s-a oprit în faţa tabloului
“Dorra şi Manechinul din lemn de gutui”
şi-a început să latre
a rămas foarte mirată
că Dorra, din tablou, nu-i răspunde
Şi-a început să latre la mine
am avut norocul
să vină Dorra la noi
şi să văd
în ochii ei
Universul iubirii
al fidelităţii
şi-al maternităţii
3.
Bat valurile-n Ţărmul Înalt
Gândurile mă iau cu asalt
Acesta a fost gândul dintâi
Un fel de revelaţie
O provocare
Să facem o livadă
La gândul acesta
Ai venit şi Tu
Şi-ai zis
În felul tău
Pe lângă livada cu pomi
Să facem şi o vie
Şi toate la un loc
Să le facem să fie
Viaţă-n poezie
În care să ucenicească ele
Trăirile din tine
Din mine
Ale noastre
Fericirile
Vremurile Adevărului viu
Pun lucrurile la un loc sigur
Am cules împreună pietre şi scoici
Ţi-ai acoperit urechile cu cochilii
Am lăsat Mărul Prieteniei
La răscruce de vânturi
Pe faleza de la Casino
Acolo unde minunile se ţin lanţ
Şi cu lanţul acesta
Se scoate apa din fântâna Micului Prinţ
Adică din deşert
4.
Din ce în ce mai multă lumină
Cuvintele-şi făceau magia-ntr-un fel al lor
Pe care încerc să-l descopăr acum
La prima oră a dimineţii
Eram într-o întâlnire astrală
- Stai George pe scară
nu te mai ascunde după cireş
George s-a aşezat pe prima treaptă
şi m-a întrebat:
- De ce sunt făcuţi oamenii, Mircea?
şi eu i-am spus
că-s făcuţi ca să fie
Tu eşti omul
care meriţi ceva
ce încă nici nu ştii
ce-i mai bun
din inima ta
Şterge toate capriciile
şi-n locul lor
pune lucrurile
aşa cum sunt
Constanţa, Joi, 28 martie, 2019
022.763
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ioan-Mircea Popovici
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 383
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioan-Mircea Popovici. “ Cvartetul din Tomis.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-mircea-popovici/jurnal/14137301/cvartetul-din-tomisComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
În nopţile cu lună plină
La schitul vechi de pe coclauri
Pe sub arcade de lauri
Trece-un cântec cu mireasmă
De pronie cerească-n care
Vocile se aud clare
Precum clarul de lună
într-o ghindă şi-o alună
În celelalte nopţi
care-s mai multe
cântecul vizitează inimile curate
ale fericiţilor visători
umblători pe ape
prin departele-aproape
precum niciodată şi întotdeauna
logodiţi cu acum
în floarea de prun
cântă marea-acum în mine
cum cânta altădată
când eram pe Neptun
în drum spre Piramide
şi-n radă la Alexandria
am aşteptat două săptămâni
comanda de "liber la dană"
din herghelia de cai
Marcu, Luca şi Romani
în citatele perechi
(8,34), (6, 31), (12, 17)
cei mai năzdrăvani sunt
Mânzul şi câinii mei de preerie
care-şi fac galerii prin poezie
La schitul vechi de pe coclauri
Pe sub arcade de lauri
Trece-un cântec cu mireasmă
De pronie cerească-n care
Vocile se aud clare
Precum clarul de lună
într-o ghindă şi-o alună
În celelalte nopţi
care-s mai multe
cântecul vizitează inimile curate
ale fericiţilor visători
umblători pe ape
prin departele-aproape
precum niciodată şi întotdeauna
logodiţi cu acum
în floarea de prun
cântă marea-acum în mine
cum cânta altădată
când eram pe Neptun
în drum spre Piramide
şi-n radă la Alexandria
am aşteptat două săptămâni
comanda de "liber la dană"
din herghelia de cai
Marcu, Luca şi Romani
în citatele perechi
(8,34), (6, 31), (12, 17)
cei mai năzdrăvani sunt
Mânzul şi câinii mei de preerie
care-şi fac galerii prin poezie
0

Vremurile Adevărului viu
Pun lucrurile la un loc sigur.
Sunt multe sintagme îmbrăcate frumos, aici, încât m-au emoționat. Și cred că ăsta e rostul poeziei.
Gânduri bune de aproape!