Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

De la Geamănul Toma

(Sub semnul lui 22)

2 min lectură·
Mediu
Alege-ți un Pom din Livada Darurilor și îngrijește-L. Îți vei bucura Sufletul și-L vei mântui. Sub semnul lui 22, Geamănul Toma merge mai departe. Prin Părintele Epictet, lansează o a doua chemare. Prima a fost cea de pe celular. A doua este prin vocea Sa. Nimic ce este făcut cu Credință, cu Dragoste și cu Inima curată nu este în zadar. Iată a doua chemare. La agapa de pe 22 aprilie, când este al doilea hram la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezatorul, pe Dealul de la Osmancea, facem chemarea să vă alegeți un Pom din Livada Darurilor și să-l îngrijiți. Este un bun exercițiu de a vă vedea faptele bune, Acum. Doamna mea și-a ales Mărul Inorogului. Un sac de pământ vegetal pus la rădăcina mărului și cu o rugăciune, fac împreună minuni. “Privește lucrurile cu detașare, convins că totul se va echilibra exact așa cum se cuvine”. “Nu-i spune lui Dumnezeu prin ce furtună mare ai trecut ci spune-i Furtunii ce mare este Dumnezeu” Fie gestul cât de mic, tot mai mult decât nimic. Sunt foarte multe de făcut Dar nu de-a valma Și alandala Cu prea multă indoială, pesimism Și cu trădarea la îndemână Lașitățile se plătesc. Trebui să luăm taurul de coarne. Eu l-am luat. Dumnezeu și Părintele știu. Vine versul cu reversul și răstoarnă Universul . Zicea Isihie: Diavolul și-a făcut de cap. Fără cap și fără coadă, Diavolul nu are nici o putere. Iubiți-vă unii pe alții și ajutați-i pe cei de lângă voi. Recuperați-vă unii pe alții. Încurajați-vă. Luați Jugul Mântuirii că este singurul de folos. Constanța, marți, 17 aprilie, 2017 (Cât de curând am albumul cu faptele voastre bune sub denumirea “Matematic zic”)
023.081
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
279
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Ioan-Mircea Popovici. “De la Geamănul Toma.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-mircea-popovici/jurnal/14124368/de-la-geamanul-toma

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@razvan-rachieriuRRrazvan rachieriu
Să „privim lucrurile’’ din perspectiva spiritului care procesează adevărurile și astfel realitatea ni s-ar descoperi în irizațiile obiectivului, căci spiritul induce „echilibru’’ lumii, realului și vieții, iar dacă am „privi lucrurile cu detașare’’, ne-ar scăpa esențialul și am percepe doar fenomenele secundare.
0
@ioan-mircea-popoviciIPIoan-Mircea Popovici
Spunea Isihie: Frate Profesore. Vine lumea la mine, la Frăsinei și ei nu fac diferența între Spirit și Suflet. Și-am discutat cu Părintele verzi și uscate, detașați de cele văzute. Ne-am luat zborul printre cele nevăzute. Din loc în loc am făcut NODURI, pentru rugăciune. (http://noduriymp.blogspot.ro/)
0