Ioan Jorz

Toderașcule, nu poți să apari cu un asemenea catren, tălâmb, la care numai tu poți să râzi, și să mai și insiști că nu e atac la persoană. Poate nu știi, că nu o fi ajuns până la sat, la Costești, că nu sunt permise atacurile la persoană, nici în epigramă, nici altundeva, altfel nu te-ai fi pretat la asemenea josnicie. Pentru mult, mult mai puțin, mie mi-a fost scăzut nivelul de acces pe site. Sper ca editorii să procedeze la fel și cu tine! Nu cred că pot fi tolerate asemenea jigniri, fără ca autorul să suporte consecințele.

Poanta cu glazura, expusă, desigur, într-un alt mod, poate fi inedită. Eu vorbeam despre spălatul pe mâini, la propriu și în mod figurativ, însă apetența pentru scatologic - a unora, a deturnat sensul discuției.

Dialogul versificat, înfiripat aici, între d-nii Orășanu și Bodea, demonstrează că se poate comunica și într-un limbaj articulat, accentuat și liric! Continuați, nu vă sfiiți!

Ioan J

Bodea Emil Felician, partea proastă e că ei se spală în aceleași ape, dar și în același lighean! Faină poanta cu glazura și nouă (cel puțin, pentru mine)! Te mai aștept! Cu amiciție,

Ioan J

Laurențiu, ei se spală pe mâini, noi fiind cei \"răstigniți\" pe crucea incompetenței guvernamentale! Să ne spălăm și noi pe mâini, tot ca singură soluție la multele probleme! Bună replica. Mulțumesc pentru lectură și semn!

GPI, cred că s-a mutat carnavalul, de la Veneția pe cheul Dâmboviței, măștile fiind unele lipite, permanent, pe fețele politicienilor, care ne oferă o commedia dell\'arte (ciondăneală, ciomăgeli, intrigi) autentică și mioritică. Nu mai precizez și pe cine văd eu sub masca lui Brighella, pentru că scandalagiul-șef ne e cunoscut tuturor. Mulțumesc pentru replică!

Ioan J

Cornel, mulțumesc pentru lectură și semn! Ești un optimist. Eu credeam că ni se mai vede doar pălăria, din \"rahat\". Cu amiciție,

Ioan J

Este atât de tocită poanta asta cu îmbrăcatul și dezbrăcatul, încât riscă să devină locul comun al locurilor comune! Cred că se intersecteză cu această poantă câteva mii de epigrame și catrene. Dar, iată, există și excepții:

La croitor

La croitor este posacă
Doamna, cea cu vino-ncoace,
Că doar dânsul o dezbracă,
Numai, ca să o îmbrace.

Ion Ghera, Spin galben (epigrame și alte catrene) Lugoj, Ed. \"Nagard\", 2006

Observațiile domnilor Orășanu și Norea sunt pertinente și demne de a fi luate în seama. Eu cred că aș renunța la un asemenea catren. Cu amiciție,

Ioan J

Emilian Valeriu Pal, ca să observi, și tu, că nu sunt \"bătut în cap\" - îți spun că ai aici un text (deși cam lunguț) închegat, bine scris, unde succesiunea imaginilor domestice - de tip \"slide-show\" - este gradată cu inspirație, obținând senzația de solilocviu, de confesiune, neimplicată emoțional. Cred că aici ai surprins, expresiv, senzația de abandon (de către celălalt) de părăsire, la modul (cu tehnică narativă) prozaic, nu excesiv prozaic, ce se potrivește economiei textului. Prin reducție, banalizezi și \"cotidianizezi\" stări de emoție, inerente unor \"noduri\" ale existenței dubletului primordial/incipient. Interesant! Te mai citesc! Toate cele bune!

Ioan J

Pentru că poemul acesta merită un cer de stele, pentru că senzația de a citi un fragment de \"Pateric\" este indusă de modul în care ni se povestește despre (se spune că, se pare că...) pentru modul în care ni se sugerează că scoica, aceea, este o minune, pentru densitatea (vehemența) cromatică și metaforică, pentru condiționalitatea și forța verbului, pentru sentimentul de a intra/simți în pielea celui chemat de \"suzana\" - spun că mi-a plăcut. Cu amiciție,

Ioan J

Textulețul pare a sugera mult (cel puțin ideea de minimal) însă, dincolo de semnificațiile pe care și le poate asuma un cititor avizat - din cochetărie intelectuală și snobism, suferă de platitudine, este construit pe o propoziție anectodică, cam grosieră. Mai e lovit și de o logică debilă. Apa, peste care nu se poate trece, este un lac care, desigur, poate fi ocolit. Și ce-i cu asta?

Poate și pentru faptul că textul pare a nu avea un final, întrucât se pleacă de la condiționarea: \"dacă ai înțeles asta\" - atunci ai să vezi ce te-așteaptă, senzația de lucru neterminat apare abia după a doua, a treia lectură, altfel, la o primă vedere, pare unul interesant.

Ioan J

Carmen-Manuela, frumos poemul acesta, de plutire în toamnă și frig. Tunelele se înmulțesc în noi, odată cu anii, și ne trezim că din ce în ce mai mulți neconoscuți locuiesc în aceiași piele, a noastră. Aș veni și eu sub acel cireș înflorit, în așteptarea unor altfel de ninsori, dar nu cred că aș putea suporta încă o tristețe, lângă tristețea mea. Mi-a plăcut, peste poate, și cred că este încă unul dintre poemele tale de dragoste, care-și așteaptă nuntirea într-o carte. Cu prietenie,

Ioan J

Încărcat de tristețe și îndepărtări, la modul static, sau de neintenționalitate a mișcării/deplasării (\"trenurile pe care nu le mai prinzi/sunt doar mișcări în decor\") acest poem! Este sugerată o dinamică a străzii, a posibilității de deplasare, nu, neaparat, pietonală, ca și o posibilitate a întoarcerilor, a revenirilor în \"toamna asta, cu tăceri mult mai grele și cu absențe\" - unde singurul reper este poetul așteptărilor, de toate felurile, dar și de dragoste, ca un semafor, licărind în toamnă, noapte și frig. Mi-a plăcut acest poem, cum mi-a plăcut și \"fragmente fără întreg\" - deși, pare-se, nu s-a înțeles acest lucru, pentru starea de tristețe (autumnală) asumată.Cu amiciție,

Ioan J

P.S.\"capilarele fine\" este redundant, dacă nu pleonastic, cred!

Spectacolul, din câte cunoaștem, a fost reclamat la \"Protecția consumatorului\" - ca fiind unul de nerecomandat minorilor. Cum regizorul spectacolului are \"planuri mari\" ne putem aștepta și la alte năstrușnicii. Păi, numai pe Shakespeare să-l facă ăștia (noul val) praf?

Maestre, vezi că, orbit de furie, îți începi protestul cu o cacofonie, impardonabilă: \"Dacă Carlo Goldoni ar fi putut evada aseară din mormânt\" - plus \"evadarea din mormânt\" - care pare a contrazice logica! Va trebui să reformulezi!

Ioan J

Domnule, chiar așa?! Ai pus, acolo, \"trei vreascuri rupte dintr-un gard\" și cu Manole(scu) zece, o frază cheală de idei și gata, ai o \"vizuală\"! Cui folosește? Sănătate!

Ioan J

Nu știu de ce, dar acest mod de dispunere a textului îm dă senzația de încărcat, de irespirabil, de proză (poem în proză) care curge, curge, curge... Imaginile se derulează prea repede, încât, aproape, nu le mai vezi, metafora nu-ți lasă timpul necesar pentru a o filtra, pentru a o \"descărca\" în propriul univers poetic. Altfel, la final, realizezi că ai citit un text poetic, dens, dar nu ești sigur că ai intrat în sintonie cu autorul. Remarc, odată cu ultimele texte postate, o ostoire a ludicului, o asumare mai hotărâtă a discursului poetic, a expresiei. Cu amiciție,

Ioan J

Chiar există un dicționar al graiului bănățean, carte rară și importantă. \"Dicționar regional de cuvinte în grai\" - autor Ștefan Pătruț, apărut la Editura \"Dacia Europa Nova\", Lugoj, 2002. A mai fost dicționarul lui Lucian Costin, carte pe care nu o am dar pe care am consultat-o, împrumutată fiindu-mi de regretatul Ștefan Pătruț, primul președinte al ASGB.

O corectură, pentru Sorin Olariu:

Fenomenul literar, cel al poeziei dialectale, este unul specific Banatului și are peste două sute de ani de existență, dacă ar fi să facem referire, doar, la primul manuscris cu literatură aparținând arealului bănățean, al cărturarului Pavel Trăilovici, publicat în 1801 sub titlul \"Carte\" - conținând anecdote versificate, povestiri satirice, întâmplări hazoase din viața satului bănățean. Cu amiciție,

Ioan J

P.S. Poezia în grai, dialectală, este scrisă de \"intelectuali dezrădăcinați\" - cum consemnează regretatul Ștefan Pătruț, autor al unei antologii consacrate genului. Ca unul dintre cei, direct, implicați în proliferarea fenomenului literaturii dialectale, am simțit nevoia să fac aceste precizări, pentru ca eventualul cititor al celor ce urmează să aibe o idee, cât de cât, despre ce înseamnă poezia în grai bănățean.

Paul Gorban, cunosc și eu (personal) câțiva autori incluși în cartea lui Alex Ștefănescu, așa cum le cunosc și cărțile respective. Probabil că 250, doar, este un număr nedrept, în sensul că lasă pe dinafară un număr de alte câteva zeci de mii de cărți proaste, ba, partea distractivă e că unii dintre cei \"rămași pe dinafară\" își permit să și râdă de cei incluși în carte. Cunosc cazuri.

Partea proastă este că în cele câteva zeci de recenzii de carte, pe care le citesc într-un an, nu-mi este dat să întâlnesc, decât foarte rar - și atunci sub forma unor anemice obiecții/observații, și semnalări ale greșelilor, ale lucrurilor nerealizate (proaste) din cărțile recenzate, propuse spre lectură. Chiar așa, critica literară \"înghite\" tot?! Sunt autorii, cu toții, geniali și n-au criticii, astfel, cum formula vreo obiecție?! Nu cred!

Articolul tău reușește să atragă atenția asupra multora dintre aspectele pe care Alex ștefănescu încearcă, în felul său, cu umor, a ni le semnala. Din nefericire, demersul său este unul care riscă să rămână singular. Cu amiciție,

Ioan J

Exemplu. Scuze!

Constantin, vezi că sunt probleme de ritm și metrică! Mai e și poante, care e și facilă și explicită. Adică a dat \"tunul\" cu flota, fapt arhicunoscut. Încearcă să o spui mai puțin direct, să o sugerezi, doar. Iată o variantă la catrenul tău:

Atunci când te vei fi retras,
Dorești ca să comanzi un vas.
Ce vas?! Că poți \"să dai cu tunul\"...
Nu cred că ai lăsat vreunul!

Cu amiciție,
Ioan J

Un text minimalist, pe care nu ai cum să nu-l remarci. Mi-a plăcut simetria poemului, construită, ca să zic așa, în jurul versului \"unul mort celălalt/ nenăscut\" - un fel de centru poetic, un pol unic, în jurul căruia se țes multe. Da, se pot scrie multe prin cuvinte puține! Cu amiciție,

Ioan J

Cristian Ghinea, foarte interesantă această recenzie. Fericită ideea de a-l pomeni și pe Vuk Drașkovici și romanul său, \"Cuțitul\" - încă o mărturie scrisă, dacă mai era nevoie, că istoria se repetă. Cartea lui Varujan Vosganian, pe care nu am citit-o, pare că întărește caracterul de repetabilitate a istoriei, ba, mai mult, adaugă ceva nou, cred, cel puțin pentru mine - prin paralela pe care o sugerezi între cele două cărți, și anume că istoria nu doar se repetă ci se și multiplică, atunci când este vorba de tragedii. Ca întotdeauna, te citesc cu multă plăcere. Te salut!

Ioan J

P.S. Și când te gândești că Vuk Drașkovici s-a născut în Banat...