Ioan Iulius Muraru

așa cum stătea în sicriu mai puțin și aiurea parcă- la ce fusese el evident marcat de descompunere părea tocmai ceea ce a mai rămas dintr-o astfel de mașinărie peste care a

de ce să întoarceți privirea uitați-vă cum am ajuns și nu neapărat de-o vreme cât cu vremea chiar dacă nu se trage dela ani chiar dacă se trage de la risipirea aceea incontrolabilă care face ca

să ies din gândul acesta despre care nu știu nimic cu tot frigul cu toată zăpada fleșcăită care se ține cu încăpățânare de lopată de pomi și de case de parcă ar respinge din

mai fără sens de-atâta nu se poate de parcă totul stă s-adoarmă ca-n brațele unei balade de la nord ca-n legănarea unei nebuloase saga acum când chiar nimic nu se întâmplă și pare-a nu mai fi

plouă în plină iarnă ca într-o subminare a perfecțiunii zăpezii în seara tulbure și indecisă în care te regăsești încolțit ca de o haită de o impersonală disperare simți de parcă undeva

noaptea-i de fier seamănă cu o locomotivă bătută în ținte înșelătoare care suferă de astm care urcă până dincolo de sine un munte propriu de unde se prăvălește apoi ca într-un exercițiu

senzația aceasta de rai imperfect mă gândesc că sigur nu vor ajunge lemnele până în primăvară proprie unor ființe nu neapărat raționale au fost minus unsprezece grade în zori cu sufletul mereu

mai întâi dă ocol marcându-ți orizontul ca să ajungă la dependințe nu se știe când de unde până la a constata că îți rămâne tot mai puțin loc pentru reziduurile zilnice de care nu este scutit

domnilor a venit momentul să dăm cu banul să alegem dacă e ceva de ales vin ninsorile parcă și pentru la anul și e cazul să culegem ceea ce-i de cules merităm să vedem cum se deapănă

nu-mi faceți favoruri nu îmi întindeți astfel de capcane fără încrâncenare nu se poate ajunge nicăieri înjurați-mă contestați-mă mai degrabă dacă vreți să fiu eu însumi până la

sunt deci dușmanul meu de moarte sunt ceea ce n-ar trebui să fiu măcar cealaltă jumătate- din câte nu am cum să știu plouă c-un sânge cenușiu ca-n bătătura unui zeu sedus de moarte peste-un

mai bine viu decât mort- susține el cu totul în necunoștință de cauză numărându-se oricum printre acei urmași ai păsării măiestre al căror duh va moșteni pământul atâta vreme cât li se va da o

a nins o zăpadă într-adevăr de iarnă chiar dacă noi cei care am trăit și altceva nu putem crede încă mai ales de la prima încercare stângace ca toate începuturile în care frigul se

aruncă nenorociții cu pietre într-un biet sinucigaș care moare zilnic spre a face plăcere unui diavol ce i se pare de-a dreptul uman din care cauză îi zice uneori frate au bărbi de toate

mă reprezint scriu în direct în grabă ca unul căruia nu-i pasă că umblă nud într-o lume căreia i-a plăcut dintotdeauna să se ascundă chiar dacă știe că este departe de a fi atât de curat de

nu văd de ce ne-am plânge de această mediocritate absolută pe care am inventat-o noi înșine comparându-ne cu noi înșine acolo ce-ar putea să mai fie dincolo de iubire dincolo de

pasul care contează este următorul iar dacă după aceea rămâi la părerea inițială înseamnă că ai câștigat cel puțin deocamdată nu te uita în urmă decât dacă vrei să renunți altfel riști

numărătoarea inversă a început demult fie și că este vorba de noi înșine lumea nu face decât să se repete la infinit ori poate că nu tocmai consumându-ne deavalma cu tot ceea ce are la

a fost unu\' până la urmă care n-a vrut să se teamă de țăpișu\' ăsta- așa doar pe jumătate cum se afla la acea vreme unu\' traian pe care lumea și-l aduce aminte mai degrabă după poreclă: îi

o dimineață care doarme încă sub burta șoarecelui ăsta uriaș care ne clocește e trecut de jumătatea lunii și ăștia cu pensiile nu se gândesc să apară care pare să nu aibă nimic în comun cu