...nu se văd
doar dacă te uiți prea de sus
ori prea de departe
chiar dacă niște mecanisme intime
unice stranii
încearcă să le ascundă mereu
ca pe niște lucruri rușinoase
privirile evadează
așa cum stătea în sicriu
mai puțin și aiurea parcă-
la ce fusese el
evident marcat de descompunere
părea tocmai ceea ce a mai rămas
dintr-o astfel de mașinărie
peste care a
de ce să întoarceți privirea uitați-vă cum am ajuns
și nu neapărat de-o vreme cât cu vremea
chiar dacă nu se trage dela ani
chiar dacă se trage de la risipirea aceea incontrolabilă
care face ca
să ies din gândul acesta
despre care nu știu nimic
cu tot frigul
cu toată zăpada fleșcăită
care se ține cu încăpățânare de lopată
de pomi și de case
de parcă ar respinge din
mai fără sens de-atâta nu se poate
de parcă totul stă s-adoarmă
ca-n brațele unei balade de la nord
ca-n legănarea unei nebuloase saga
acum când chiar nimic nu se întâmplă
și pare-a nu mai fi
plouă în plină iarnă
ca într-o subminare a perfecțiunii zăpezii
în seara tulbure și indecisă
în care te regăsești
încolțit ca de o haită
de o impersonală disperare
simți de parcă
undeva
noaptea-i de fier
seamănă cu o locomotivă
bătută în ținte înșelătoare
care suferă de astm
care urcă până dincolo de sine
un munte propriu
de unde se prăvălește apoi
ca într-un exercițiu
senzația aceasta de rai imperfect
mă gândesc că sigur nu vor ajunge lemnele
până în primăvară
proprie unor ființe nu neapărat raționale
au fost minus unsprezece grade în zori
cu sufletul mereu
Acea celebră întrebare a lui Villon pare să fi trăit experiența sfintei cruci,îmbucătățită fiind în atâtea părți de-a lungul vremii încât o eventuală reunificare a acestora ar face începutul cu totul
mai întâi dă ocol marcându-ți orizontul
ca să ajungă la dependințe nu se știe când
de unde până la a constata
că îți rămâne tot mai puțin loc
pentru reziduurile zilnice
de care nu este scutit
domnilor
a venit momentul să dăm cu banul
să alegem dacă e ceva de ales
vin ninsorile parcă și pentru la anul
și e cazul să culegem ceea ce-i de cules
merităm să vedem cum se deapănă
nu-mi faceți favoruri
nu îmi întindeți astfel de capcane
fără încrâncenare
nu se poate ajunge nicăieri
înjurați-mă
contestați-mă mai degrabă
dacă vreți să fiu eu însumi până la
sunt deci dușmanul meu de moarte
sunt ceea ce n-ar trebui să fiu
măcar cealaltă jumătate-
din câte nu am cum să știu
plouă c-un sânge cenușiu
ca-n bătătura unui zeu sedus de moarte
peste-un
mai bine viu decât mort-
susține el cu totul în necunoștință de cauză
numărându-se oricum printre acei urmași ai păsării măiestre
al căror duh va moșteni pământul
atâta vreme cât li se va da o
a nins
o zăpadă într-adevăr de iarnă
chiar dacă noi
cei care am trăit și altceva
nu putem crede încă
mai ales de la prima încercare
stângace ca toate începuturile
în care frigul se
aruncă nenorociții cu pietre într-un biet sinucigaș
care moare zilnic spre a face plăcere unui diavol
ce i se pare de-a dreptul uman
din care cauză îi zice uneori frate
au bărbi de toate
mă reprezint scriu
în direct în grabă
ca unul căruia nu-i pasă că umblă nud
într-o lume căreia i-a plăcut dintotdeauna
să se ascundă
chiar dacă știe că este departe
de a fi atât de curat
de
nu văd de ce ne-am plânge
de această mediocritate absolută
pe care am inventat-o noi înșine
comparându-ne cu noi înșine
acolo
ce-ar putea să mai fie
dincolo de iubire
dincolo de
toamna vine de undeva dinăuntru
totul este ca un fel de oglindă
în care tu nu te vezi defel
dacă nu ești îndestul
de atent
cu acest relativ de prezent
dintre gură și bot
căruia-i aparții
în
pasul care contează este următorul
iar dacă după aceea
rămâi la părerea inițială
înseamnă că ai câștigat
cel puțin deocamdată
nu te uita în urmă
decât dacă vrei să renunți
altfel
riști
numărătoarea inversă a început demult
fie și că este vorba de noi înșine
lumea nu face decât să se repete la infinit
ori poate că nu tocmai
consumându-ne deavalma
cu tot ceea ce are la
a fost unu\' până la urmă
care n-a vrut să se teamă de țăpișu\' ăsta-
așa doar pe jumătate cum se afla
la acea vreme
unu\' traian pe care lumea și-l aduce aminte
mai degrabă după poreclă:
îi
o dimineață care doarme încă
sub burta șoarecelui ăsta uriaș
care ne clocește
e trecut de jumătatea lunii
și ăștia cu pensiile nu se gândesc să apară
care pare să nu aibă nimic în comun
cu
...
restul începe de acolo unde
ai putea spune fără șovăire:Eu!
așa cum zis-a careva
că și-ar putea permite
poate shakespeare
și fără îndoială dumnezeu