Poezie
institutio 2
3 min lectură·
Mediu
a fost unu\' până la urmă
care n-a vrut să se teamă de țăpișu\' ăsta-
așa doar pe jumătate cum se afla
la acea vreme
unu\' traian pe care lumea și-l aduce aminte
mai degrabă după poreclă:
îi ziceau dumnezo de pă luncă
din vremea când fusese cel dintâi președinte
al proaspătului sfat popular
când cei care l-au uns l-au încredințat
că pentru ăia în fruntea cărora tocmai fusese pus
el era de-acum adevăratul dumnezeu
un dumnezeu în carne și oase nuu...
o treabă în care a crezut din capul locului:
io-s dumnezo p-aicea băi
să băgați la cap chestia asta-le tot spunea el
celor care i se părea că se codesc să recunoască
omnipotența cu care tocmai a fost investit
și lumea a băgat la cap
de pă luncă pentru că tot la acea vreme
și-a ridicat casă acolo unde începe lunca
în râul satului ca toți sărăntocii-
frați mulți fiind ei la tătâne-su
și nemaifiind nimic de împărțit pe-acolo
nici măcau un petec de loc pentru o nouă casă
în primăvara aceea dumnezo ăsta de pă luncă
s-a găsit să înfrunte țăpișu\'
cu tot cu cizmoiu\' ăla de ghips
de pe piciorul lui rupt
care nu-l mai putea ține acasă
începuseră oamenii să urce de-acum la măguri
să curețe locurile de rămășițele iernii
să se mai împotrivească odată pădurii din jur
care umbla pe mai departe să cotropească fânețele
n-a crezut nici măcar nevastă-sa una ca asta
așa cum știa că ar fi el de dârz:
cât crezi că-l ține
până la țăpiș-era ea încredințată
ca după aceea să se tot uite în lungul drumului
și să vadă că nu mai vine
și s-a făcut seară
și s-a pornit ploaia aceea de stele
cum nu s-a mai pomenit
și au început să ardă măgurile
cu pădurile dimprejur cu tot
până-n stâncăriile muntelui
și până la cer
vreme de mai bine de-o săptămân
și dacă n-ar fi venit ruperea aceea grozavă de nori
care să înece locurile și să stingă pojaru\'
n-ar mai fi rămas decât să ardă însuși muntele
până în cine știe care afunduri ale sale...
așa s-a prăpădit dumnezo de pă luncă
de nu i s-au mai găsit nici măcar oasele
și lumea se uita înfiorată
la spinarea aceea de stâncă a țăpișului
neagră de-acuma fierbinte
care a fumegat zile la rând după prăpăd
nelăsând pe nimeni să se apropie
și care pàrea să fi devenit
și mai amenințătoare și mai de luat în seamă
așa cum se putea crede că în pântecele său
s-ar fi mutat însuși iadul...
001381
0