(In)tangibil

“Un fluviu adevărat nu se sperie de clocotul mării - se aruncă în ea.” Grigore Vieru

- Azi nu mai știu de scrisul mi-e lizibil

Că mâinile atât de mult iubesc

Tot ce-i înalt, eteric, intangibil,

C-un fel desprins de lume, nefiresc.

Sunt tremurate slovele, cerneala

Fluidă ca o sevă de stejar,

Așterne-n versuri tandre îndoiala

Că deslușești scânteile din jar.

Dar dacă-ți culci pe strunele viorii

Urechea și-n tăcere o s-asculți

Vei auzi cum se adapă norii

Din urma mic-a pașilor desculți.

- Azi îți dezmierd ușor caligrafia

Cu ochii-nchiși, al pielii pergament

Păstrează-n profunzime poezia,

Fragilitatea primului moment

Când dezveleam emoții sub cerneala

Ce-ți cântă enigmatică în toc,

Iar părul dens, întunecat ca smoala

Mă cheamă-ntr-o poveste, lângă foc.

Tu ai un fel al tău irezistibil

De-a mă iubi când dulce, când amar,

Iar gura ta-mi descrie intangibil

Atâtea aritmii, imaginar.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș