Poezie

Balada trupurilor arse

2 min lectură·10 octombrie 2018

Mediu

- Dup-atâta timp, iubire, uite, nu mai știu ce-nseamnă

Primăvara fără tine... Se apleacă înc-o toamnă

Peste trupurile arse de dorință și de soare.

Cât de greu e jocul ăsta! Spune-mi tu mai ai răbdare,

C-am încărunțit de dorul fiecărei nopți trecute

Făr' ca gura ta flămândă pe a mea să o sărute,

Fără vocea răgușită care cere îndurare...

Parc-am fi închiși pe viață, sclavi în minele de sare,

Dar în noaptea asta, vino, să ne-nvinuiască cerul,

Culcă-mi vraja la picioare, se asprește viața, gerul...

Un păcat în plus e-o vină care nici nu mai contează

Când aluneci sub cearșafuri... Uită lumea și visează!

- Nu mai știu ce anotimpuri îmi colindă pe sub piele,

Dar atâta soare-ncape în căușul palmei mele

C-aș putea purta războaie, chiar în văzul tuturora

Să-ți culc cerul la picioare și pe frunte aurora...

Tu să mă aștepți în poartă în cămașa ta cusută

Cu argintul unei lacrimi... Nici nu știu dacă m-ajută

Să te strâng în brațe noaptea, ca pe-o mare înspumată,

Tot ce știu e că iubirea e acum sau niciodată.

Pe caniculă, pe ploaie, chiar de va veni zăpada

Și-o să-nghețe curcubeul troienindu-ne posada,

Vom păcătui prin toamne alegorice și nude

Și ne-om scrie poezia doar pe trupurile ude.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

001.290

Ioan Grigoraș. “Balada trupurilor arse.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-grigoras/poezie/14132270/balada-trupurilor-arse

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.