Poezie

Trenul toamnei

1 min lectură·20 septembrie 2018

Mediu

- Trenul toamnelor oprește doar în gările de lut

Unde soarele-i dă lunii fantomaticul sărut,

Unde timpul trece molcom pustiind un vechi peron

Care mărginește spațiul dintre vis și abandon.

Eu și-acum aștept în gară trenul meu întârziat,

Vezi, în nordul tâmplei mele cerurile s-au curbat,

Se desprind din ramuri perle, frunzele se-aștern prin noi,

Pe cărările brumate numai urme de strigoi...

Și mi-ar trebui, desigur, doar un petic de covor,

Pașii tăi pe el să calce... N-o să-ți spun că mi-este dor,

Dacă n-ai ghicit cât suflet am lăsat în palma ta

Mută gara-n altă parte, toamna n-o mai aștepta!

- Trenul toamnelor se-afundă în tunelele adânci

Ale sufletelor noastre, viaducte între stânci

Traversează în tăcere, stă în gară câte-un ceas

Și scrutează-n lung peronul... Cu acarul la taifas

Se oprește câteodată, timpu-i dă un avantaj,

Nostalgia-mpachetează toate visele-n bagaj,

Lăsând ramurile goale prin copacii desfrunziți

Vântul șuieră a plânset, noi rămânem împietriți

Într-o stație pustie, fără nume, fără timp,

Doi repudiați ai lumii... Hai, iubito, în Olimp

Să bem must la gura sobei dintr-o amforă de lut

Și să nu ne mai amâne toamna asta ce-a-nceput.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

001.371

Ioan Grigoraș. “Trenul toamnei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-grigoras/poezie/14131719/trenul-toamnei

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.