Poezie
Trăiesc cum vreau
1 min lectură·
Mediu
- Mi-aș plămădi din toamna asta brună
Un anotimp cu nume de copil
Să-mi amintesc de clopoțel cum sună,
Să cred că viața este-un vodevil
Și o trăiesc cum vreau... De-mi place mie
Am să-mpletesc din fluturi curcubeu
Și dragoste-am să fac în poezie
Chiar dacă deranjez vreun fariseu.
Nu-mi pasă de strigoi ce umblă noaptea
Pe la ferestre ca o cucuvea,
Mă simt copil, la școală-n clasa șaptea,
Și scriu așa cum vreau... e pana mea!
- Mi-aș îmbrăca din nou în crizanteme
Odaia-n care scriu, pereții gri
Ai unei vieți lipsite de culoare
I-aș decora din nou cu fantezii
Și n-aș schimba nimic, aș fi aceeași,
Nu vreau să fiu pe placul nimănui,
Destinul meu și-a spus demult povestea
Sub ascendentul dulce-amărui
Al poeziei noastre. De aceea,
Trăiesc așa cum vreau, subliniez
Că nu mă-nclin în fața rațiunii
Cât încă am puterea să visez.
Ioan Grigoraș & Liliana Trif
001.255
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ioan Grigoraș
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 151
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioan Grigoraș. “Trăiesc cum vreau.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-grigoras/poezie/14131503/traiesc-cum-vreauComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
