Poezie

Þi-am fost izvor

1 min lectură·8 septembrie 2018

Mediu

- Parc-a trecut un secol de când centura iernii

Mă strânge, incomodă, sub ghețuri sidefii,

Se-adună-n catedrale arhangheli la vecernii

Și drumurile-s albe, iar tu nici nu mai știi

Că-ntre pământ și eden, distanța se măsoară

În anii de lumină ce s-au jucat cu noi,

Aș vinde la-ntâmplare, pe-o zi de primăvară,

O viața de absență, dar timpul înapoi

Nu-l voi putea întoarce, un rămășag cu soarta

Mă-ncumet să pun miza atâtea nopți de dor

Cât crezi că-ți vor ajunge ca descifrându-mi harta

Să mă găsești sub stânca unde ți-am fost izvor.

- A mai trecut o iarnă cu plete de zăpadă

Și-n carapacea vremii te-am așteptat în zori

Să-nchidem versul nostru albastru-n acoladă,

Cu lacrimi colorate să-i fim colindători

Că-i nesecat izvorul din care poezia

Ne-a-nveșmântat iubirea în clipele pustii

Și a ținut aprinsă atâta timp făclia

Să te găsesc, iubito, să te aștept să vii.

Când trepidează luna și noaptea curge blândă,

Iar versul nu-și găsește cerneală în condei

Las inima s-alerge prin fantezii flămândă,

Tu-mi lași în palma stângă o umbră de cercei.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

001.222

Ioan Grigoraș. “Þi-am fost izvor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-grigoras/poezie/14131352/thi-am-fost-izvor

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.