Am invocat tăcerea inutil

1 min lectură·4 noiembrie 2017

Mediu

- Au coborât ninsorile din munți,

Tăcerile-s mai greu de suportat

Când viforu'-ntre noi întinde punți...

Pe lacul alb un fluture-nghețat

Și-o lacrimă din primul nostru gând

Mă poartă-n anotimpuri de-nceput,

Când adormeam pe rouă așteptând

Să ne uneasc-un vis, dar n-am știut

C-așa devreme verile sfârșesc

Și n-avem timp s-așternem pe pământ

Poemul cald și-ntâiul "te iubesc"

Sau ultimul tulburător cuvânt.

- Va fi o iarnă cu zăpadă grea

Și vântul va sufla ca un nebun,

În ciuda tuturor ești doar a mea,

O simt adânc în suflet când o spun.

Îmi amintesc de primul tău sărut,

De iarna ce-a fugit și ne-a lăsat

Să desenăm poemul de-nceput

Pe-un mal îngust cu vise-nveșmântat.

S-au scurs de-atunci și zile când damnați

Ne-am aliat în pace, în război,

Am invocat tăceri, inadaptați,

Dar am rămas de-a pururi amândoi.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

012.898

Ioan Grigoraș. “Am invocat tăcerea inutil.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-grigoras/poezie/14115837/am-invocat-tacerea-inutil

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Fără cuvinte...!
Un tex uluitor ce mă împinge spre o colosală invidie...

FELICITÃRI!!!