Poezie
Dumnezeu tăcea
1 min lectură·
Mediu
"Orice iubire este întotdeauna unică și făgăduința ei
este ca răsăritul primei dimineți..." Paul Evdokimov
- Pădurea desfrunzită de neliniști,
Noi doi nebuni, ce ne-afundam în ea
Cu trupuri calde pe covorul umed...
Tu mă priveai și Dumnezeu zâmbea.
M-ai sărutat ca la-nceputul lumii,
Poemul pe-o bucată de aba,
Ce-și răsfrângea pe sânii mici uimirea,
L-ai scris atunci și Dumnezeu zâmbea.
M-am întrebat de ochii tăi sunt cerul
Ce-a coborât deodat' deasupra mea,
Nu știu de-am să găsesc răspuns, iubire...
Că eu visam și Dumnezeu tăcea.
- Ai fost a mea în mijlocul pădurii
În care doar nebunii-și află loc,
Ți-am mângâiat cu ochii minții trupul,
Iar Dumnezeu zâmbea-ncântat de joc.
Am vrut să gust din fructele rotunde
Când decolteul luminat de-o stea
Descoperea povestea pentru mine,
Iar tu tăceai și Dumnezeu zâmbea.
Am împletit în părul tău misterul
Să nu-l găsească-n veci altcineva
Și ne-am lăsat în voia pasiunii,
Ne sărutam și Dumnezeu tăcea.
Liliana Trif & Ioan Grigoraș
013.177
0
Poemul scris pe o bucată de aba,
Vrăjiți erați de-o muzică divină,
Credeați că tace, însă El vorbea.
Bucata aceasta de aba e de o frumusețe în fața căreia rămâi uimit, dovadă că e țesută de niște mâini care au mângâiat trupul când angelic, când plin de voluptate, al unei iubiri de poveste.