Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

O galaxie pentru amândoi

1 min lectură·
Mediu
- Hai să pornim, iubito, spre niciunde,
Să rătăcim prin univers desculți
Descoperind plăcerea ce se-ascunde
În meteori albaștri și oculți,
Să nu ne afle nimeni, niciodată,
Oricâte galaxii va cerceta,
Eu am să șterg cu buzele din hartă
Drumul spre tine, să rămâi a mea.
Cât lumea stelelor ce ne-nconjoară
Va înflori poeme-n jurul tău,
Pe cer va alerga o căprioară
Păstorul ei va fi poet mereu.
- Hai să plecăm spre orizonturi vaste,
Iubirea mea, că dincolo de noi,
În pântecul planetelor cresc blaste
Când ani-lumină-și deapănă-napoi
Spre începuturi tema. Cine știe
Care big bang va ordona tăcut
Dezordinea ce-așterne pe hârtie
Povestea mea. De când te-am cunoscut
Visez alinieri demult promise,
Ascunse-n avatare, retrograd,
Și anotimpuri albe, interzise,
Când am trăit iubindu-ne sub brad.
Ioan Grigoraș & Liliana Trif
001.338
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
132
Citire
1 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

Ioan Grigoraș. “O galaxie pentru amândoi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-grigoras/poezie/14108390/o-galaxie-pentru-amandoi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.