Poezie
sevraj verde
1 min lectură·
Mediu
sărutul meu are gust lemnos
am trăit în pântecul pădurii mii de ani
brațele mi-au devenit ramuri
găzduiesc pe ele cuiburi de privighetori
și mi-e dor de tine
cel pe care nu îl pot numi
mi-am așternut frunzele peste pământul inimii tale
în fiecare toamnă
rugându-mă să-ți fie cald
am înflorit ca o nesăbuită în mijlocul iernii
să-ți fie primăvară
dacă nu mă recunoști încă
sărută-mi tulpina
îți vei aminti că într-o zi
ai uitat lângă trunchiul meu o secure
și ai plecat
dar eu am prins rădăcini tot mai adânci
în destinul tău
****
mi-am făcut cuib între ramurile primăverii
să simt răcoarea buzelor pe fiecare mugur
când pleznește în petale multicolore
ca artificiile în noaptea dintre ani
niciodată nu mă satur s-alerg printre copaci
să te inspir până în adâncul pădurii
îmi place când m-acoperi cu frunze
seara au veșmânt de toamnă
dimineața îmbracă-te-n haine de april
mi-atât de cald și de primăvară
că gust seva tulpinei tale
cu arterele sufletului
te trăiesc la tensiune astrală
mi-am ascuțit securea pe piatra destinului
să-ți curețe ramul de amurguri
n-am plecat departe
cât să adun lacrimile dimineții
să-ți ude rădăcinile crescute în cuibul meu
liliana trif & ioan grigoraș
001.218
0