Poezie
travaliu
1 min lectură·
Mediu
dificil de parcurs drumul dintre două tăceri
cândva aș fi spus imposibil
dar am trecut peste lacrimi
inventând un pod de cuvinte
ne-am născut unul din dorința celuilalt
univitelini
pentru ca mai târziu să ne hrănim
cu colostrul unei dimineți fără perdele
am rămas legați de cordonul ombilical
ștrangulat în jurul inimii
tu imaculat ca speranța
eu întunecată ca păcatul
de a nu fi ascultat avertismentul destinului
ne naștem în fiecare zi la ora trei
după un travaliu imposibil de imaginat
***
ne-am născut din genunea tăcerii
timpul părea de cristal
umbla turmentat printre furtuni de zăpadă
încercând să recompună dicționarul iubirii
tic-tac
tic-tac
eu o silabă
tu cealaltă
amândoi pe balansoarul sorții
înveliți de lună
își ascundea fața în alcovul depărtării
așteptând primul pătrar
ca dorința să crească
era nevoie de lumină
ne-am împletit culorile
o bătaie de aripă
aceeași inimă
o singură-ncăpere în formă de lotus
noi am botezat-o poezie
liliana trif & ioan grigoraș
001.242
0
