liniștea doarme la rădăcina casei când
noi ne iubim în lagărul datoriei
anii încarcă povara timpului
cu nemeritata suferință de a fi
cucuveaua obosește cântând
un copac pe jumătate uscat
ne
Cu aer pur se umflă rădăcina,
Se sfarmă stanca din bătrânul munte,
În verdele sălbatic ca rășina
Se-mbată viața culmilor cărunte.
Din trup robit o sprintenă voință
Aruncă neputințele
În ceasul de tăcere un timp a-ngălbenit.
Se cere o speranță secundei canibale.
Un cor de gânduri cerne mirosul de finit
Întors spre neființă din spații abisale.
O spaimă se întinde ca într-un
Lasa speranta tristetea sa imi spele,
Si-n necuprinsul sufletului meu
Acopera-ma cu un nor de stele,
C-un pescarus lovit de-un curcubeu.
Sa pot visa asa un cuib de fluturi
Imbobocit in miezul
Ploua cu nervi, iubito, peste noi
Si-n neputinta aruncam cu ani,
Bogati de-o suferinta amandoi,
Copii ai unor autori profani.
Pe crucea datoriei rastigniti
Vom invia pe un pamant tarziu.
As
