Poezii

liniștea doarme la rădăcina casei când noi ne iubim în lagărul datoriei anii încarcă povara timpului cu nemeritata suferință de a fi cucuveaua obosește cântând un copac pe jumătate uscat ne

Cu aer pur se umflă rădăcina, Se sfarmă stanca din bătrânul munte, În verdele sălbatic ca rășina Se-mbată viața culmilor cărunte. Din trup robit o sprintenă voință Aruncă neputințele

În ceasul de tăcere un timp a-ngălbenit. Se cere o speranță secundei canibale. Un cor de gânduri cerne mirosul de finit Întors spre neființă din spații abisale. O spaimă se întinde ca într-un

Lasa speranta tristetea sa imi spele, Si-n necuprinsul sufletului meu Acopera-ma cu un nor de stele, C-un pescarus lovit de-un curcubeu. Sa pot visa asa un cuib de fluturi Imbobocit in miezul

Ploua cu nervi, iubito, peste noi Si-n neputinta aruncam cu ani, Bogati de-o suferinta amandoi, Copii ai unor autori profani. Pe crucea datoriei rastigniti Vom invia pe un pamant tarziu. As