Poezie
meditând închis în ochiul ciclopului
1 min lectură·
Mediu
nu este departe clipa în care
te va îngropa pulberea cenușie de pe cartea vieții
la semnul pus între paginile vechi
o prăbușire de țărm în adâncul oceanului
după cutremur stârnind întunericul
ca ultima îmbrățișare a femeii tale
răsuflarea ei în chip de flacără
stinsă pe buzele arse de viață
după înec și în zadar tânjești să auzi iar și iar
urcând din interiorul tău ca dintr-o peșteră
un glas este o zi și seara va mai fi iarăși o zi
se vor topi cu ceara lumânării aceste iluzii
și deodată îți dai seama pentru ultima oară
cât de mult prețuiau valurile ce-ți spărgeau
parcă timpanele la fiecare răsărit
și cineva îți întindea ridurile până dincolo de
cercul în care fermenta viața și înțelegeai
că te-ai născut cu gândurile unui bătrân
se auzeau cum urcau treaptă cu treaptă din abis
te simțeai vinovat când rosteai fiecare cuvânt
șoaptele unui ucigaș îți colorau buzele
o rană făcută de același sărut
până când în jur nu mai rămânea nimic
timpul se evapora și umbra lui curgea în răni
până când nu se mai întâmpla nimic
nimic nu se mai înfiripa
chiar nimic
055.132
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ioan Barb
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 190
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioan Barb. “meditând închis în ochiul ciclopului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-barb/poezie/14017500/meditand-inchis-in-ochiul-ciclopuluiComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
GPDistincție acordată
Aici este poezia care îmio place la autorul acesta, poezie în care mă regăsesc: cu valențe mistice și mitologice, grea de sensuri, cu reminiscențe rilkeene. Chiar dacă lexemul "nimic" este redundant, recurența sa pare să nu deranjeze, dimpotrivă, amplifică fiorul mistic pe care îl propagă ondulatoriu. Mi se pare că, atunci când am citit prima oară, finalul era "nimic, nimic/ nimic". Poate mă înșel, însă mă pregăteam să spun că deja a utilizat Blaga acel final.
Expresivitatea este aici la înălțime, fiind valorificate bine sintagmele aflate la limita clișeului: "pulberea cenușie", "buzele arse de viață". Modulațiile vocii poetice mi se par adecvate, cu prea puține sincope ritmice.
Cred că tot de aici se poate continua, fiindcă este vocea poetică potrivită stilului auctorial.
Expresivitatea este aici la înălțime, fiind valorificate bine sintagmele aflate la limita clișeului: "pulberea cenușie", "buzele arse de viață". Modulațiile vocii poetice mi se par adecvate, cu prea puține sincope ritmice.
Cred că tot de aici se poate continua, fiindcă este vocea poetică potrivită stilului auctorial.
0
LAiau doar finalul
până când în jur nu mai rămâne-a nimic
timpul se evapor-a și umbr-a lui curge-a în răni
până când nu se mai întâmpl-a nimic
nimic nu se mai înfirip-a
chiar nimic
suna ca o traducere lipsita de imaginatie, creaza monotonie. lipsa de procedee mai curajoase seamana a limitare. asonanta creeaza o anumita melodicitate, dar facuta pe cuvinte mai putin banale.
o solutie aici ar fi fost cuvinte puternice cu alta rezonanta, parerea mea.
până când în jur nu mai rămâne-a nimic
timpul se evapor-a și umbr-a lui curge-a în răni
până când nu se mai întâmpl-a nimic
nimic nu se mai înfirip-a
chiar nimic
suna ca o traducere lipsita de imaginatie, creaza monotonie. lipsa de procedee mai curajoase seamana a limitare. asonanta creeaza o anumita melodicitate, dar facuta pe cuvinte mai putin banale.
o solutie aici ar fi fost cuvinte puternice cu alta rezonanta, parerea mea.
0
CSTitlu frumos, poem cu autostradă, cazi în cuvinte daca nu te ții de marginea ideii! E o taină în aceste poezii, se va dezlega treptat. Poate mai puține versuri și focalizare pe stare...
0
Consider spectaculoasa viziunea aceasta: "înțelegeai/că te-ai născut cu gândurile unui bătrân", viziune înțeleaptă ce conduce către pace.
toate cele bune,
Catalin