Poezie
post-dragoste
2 min lectură·
Mediu
Toți ar trebui să fim fericiți, toți ar trebui să devenim
eroi și să fim asemănători străvechilor zei.
Nu există tabu, ci doar slăbiciune.
Să ne seducem tații și să ne futem mamele, să depășim
interdicțiile de orice natură. Nu există tabu, ci slăbiciune.
Mă gândeam cât de mult am ajuns să depind de tine
cât mult de zâmbetul tău somnoros de dimineață.
Frica trebuie să dispară, atacurile de panică să dispară
și în locul lor să rămână libertatea pură și fericirea.
Ce dracului să mai fac eu acum?
Cum să vin să iau lucrurile de la tine zâmbind?
De ce mă fuți la cap cu smsurile alea de îngrijorare?
Știi, Ruxandra, de când ne-am despărțit, eu
nu îmi mai rod unghiile, curăț întotdeauna toaleta și
nu am mai lăsat niciodată hârtia unui tampon aiurea prin casă.
Nopțile mi-o trag cu cine apuc și încerc să nu dorm
pentru că te visez doar pe tine îmbrăcată în purpură,
îmbracată în aur și ambră, îmbrăcată în capă medievală
și în fusta ta plisată în formă de inimă. A cui inimă?
De o lună, atât cât dorm, dorm mai mult ziua și întotdeauna
cu fața la ferestre,
iar garsoniera mea mică
stă singură într-un colț și se uită cu milă la mine.
094829
0
