Poezie
Ocupând loc degeaba-n univers
1 min lectură·
Mediu
De azi voi rupe legământul
Făcut demult cu Tine, Doamne
Și o să-mi las, ca toți ceilalți,
Să-mi crească... coarne,
Să-mpung cu ele tot ce-mi iese-n cale,
Așa cum cei pe care i-ai făcut,
Au procedat cu mine, ani de-a rândul,
Și tot de azi, am să-ncetez
Să-Ți mai aduc și osanale,
Care oricum, au fost doar vorbe goale,
La cât de mult mi-a secat sufletul,
Sperând să ai de mine îndurare,
Când Tu, numai de mine nu ți-a fost aminte,
Tratându-i pe ceilalți ca un părinte,
Iar mie, numai suferințe și tristeți
Mi-ai scos în cale,
Până-am ajuns să nu mai știu
Nici ce mă doare
Și dacă are
Vreun rost să mai trăiesc,
Și să mă chinuiesc atât,
Știind că nu voi mai primi nimic
Din ceea ce-mi doresc,
Ocupând loc degeaba pe pământ.
02882
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ILIE GRIGORE
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 136
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
ILIE GRIGORE. “Ocupând loc degeaba-n univers.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ilie-grigore-0018186/poezie/14189896/ocupand-loc-degeaba-n-universComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ma grabesc
0

Tratându-i pe ceilalți ca pe-un părinte, - ca un părinte
univer - univers
şi vedeţi că la poemul anterior au mai rămas lucruri de modificat - la ultimul vers
şi la nici o - nicio