Poezie
***
1 min lectură·
Mediu
Cu toții obișnuim
Ca la naștere să ne facem liberi,
Să rupem orice lanț, să spargem orice ușă
Și să ieșim, așa, cu capul înaite, la lumină.
Curios mod de a ne face liberi.
Și zbătându-ne a cunoaște lumina
Ne statornicim încetul cu încetul
În sfera aceasta maruntă.
Însă, de la o vreme am început a prinde aripi,
Iar rădăcinile ne cresc acum în sus,
Arse de propriul lor ideal.
Frunzele cercetând mișcarea vântului
S-au procopsit a zbura
Iar zborul lor a adus toamna.
Ce nu înțeleg, e că frunzelor
an de an le vin astfel de idei,
iar noi rămânem goi,
atât de goi, încât Dumnezeu a cenzurat lumea
și ne-a lăsat în beznă.
Acum,
căzuți în genunchi și imitând acte sinucigașe
încercăm cu disperare a ne reprofila
pe moarte.
001.751
0