Te-am găsit prin mângâieri, ca vis crestat din soare, lut și rouă
Și am zâmbit cu fericire de copil...
Frageda tăcere a unei minți prea crude, mi te-a luat...
Acum, zadarnic zgârii nepăsarea ce
Tihna împlinirilor ce-mi zgârie in tâmplă așchii de dor...
Mă scapără-ntr-o lume a speranței
Din pântecul ce mi-a prins sângele scânteie
Adormindu-mă, blând, cântecul de leagan...
Mamă, mi-ai
Teama firelor de ploaie,
Spală lacrimi ce-mi taie
\'Naltele visări a bine,
Dar mă-ngroapă lângă tine,
Spre eternele regrete...
Nu sunt șoapte să mă-nbete,
Și nici ochi ca să mă știe...
Nu ești
Pereții reci de piatră zidesc pe verticală
Săgeți ce smulg privirii amurguri de durere,
\"Am zis, sărut, în vârf de catedrala,
Dar am uitat surâsul din cadere...
Atât de tainic pasul și-atât de
Mărunte străluciri, se-ntorc privirii
Când gândul te-nfășoară-n formă
Curând am să uit...
Și dacă priviri ar semăna cuvinte,
Zărindu-te te-aș striga „iubire”.
...
De ți-am ascuns prin șoapte
Îți șterg privirea din lacrimile mele,
Pașind amare umbre în calea mea de piatră
Și-nchid ferestre-n ziduri și să tacă
A nopților păreri ce curg prea grele.
În gânduri îmi crestez surâs și
HȘ