Horia Mocanu

atențiune, atențiune!! încetați transmisia!! ploile vor fi cenzurate. tu nu trebuie să afli că în andaluzia poezia crește în portocali, că negrul este culoarea dragostei și că eu sufăr din

poetul operează. are în mâini viața unei fraze. orice tremur poate ucide versul. disecă atent fiecare literă. lasă în urmă țesutul viu, pulsatil al ideii. un cuvânt este un mușchi. pacientul

cândva o cameră îmbrățișa doi îndrăgostiți. erau tineri. sărutările lor se pierdeau în învălmășeala atâtor gesturi grăbite. camera, îi iubea pentru că prin trupurile lor înlănțuite pereții

privirile doamnelor de pe trotuar mă îndeamnă să mă bucur de tristețea de a trăi. farurile mă surprind în ipostaze de îndrăgostit. de orb. mii de clișee prin diafragmele semilichide ale

dragostea mea se îndepărtează învăluită în urletul locomotivei. animal înjunghiat de cuțitele lungi ale apusului. sufletul mi-a rămas în gări. îl poți găsi în orice sală de așteptare

culorile îmi tulbură pânda. la marginea câmpului din vârful inelarului tău îi aștept să vină la furat de tandrețe. să consume cu lăcomie, fără rușine, toate atingerile însămânțate de

ca să îmi sedez tristețea număr pe străzi femeile cu părul ud de ploaie. ce mod plăcut de a compune o depresie! viața mea nu mai are mistere majore. focul a rămas unicul

apusul a bătut cerul cu păsări până l-a învinețit. plutesc în oceanul de celuloză al paginii agățat de cuvintele pe care nu ți le-am spus. încet mă topesc spre acvamarin. îmi închipui că te

orașul își plimbă, udă, limba peste umbra mea. mă simt curățit de toate pornirile urbane. îi fac cinste lui kobain cu un shot de singurătate. aștept o vioară care să ne