Horia Mocanu

păsări călătoare duc cerul cu ele. străine brațele tale. străină dorința sărutului înaintea despărțirii. străine sufletele noastre inutil lipite pe geamul aeroportului. străină și tu.

amintirea ta - pânză de păianjen în colțul cel mai întunecat al ochiului meu. în țesătura răbdătoare se prind imaginile altor femei. șolduri de iederă se scurg printre ochiurile plasei.

navighez în derivă. mările îmi sunt zadarnice. nici un vers la orizont. cândva spânzuram cuvintele rebele de catargul negru al galionului. uscate sub soarele atlantic mă purtau spre

atingerea buzelor tale precum amprenta unei țevi reci de pistol pe tâmpla fierbinte.

eu știu cel mai bine să tac. sunt regele cuvintelor ce o pot face fericită. de fapt, sunt doar bufonul zugrăvit alb-negru al unei iubiri neîmpărtășite. pupila mea căpruie în montura

m-am împiedicat de tigva răsunătoare a zorilor. mai rămâi, te rog! toți frumoșii lumii au venit la priveghiul valului. pământul va rămâne fără profeți. mai rămâi, te rog! duhul singurătății

îți admiram uimit pe degete inelele lui saturn. vroiam să ghicesc dacă suntem două jumătăți ale aceleiași așteptări.

grăbește-te iubito! întârziem! avem loja rezervată, vedem sfârșitul lumii. locurile cele mai bune sunt pe scenă. cum ? tot nu ești gata ? vreau să te îmbraci cu iedera ce ți-a răsărit din

degetele - fierbinți aluviuni - mereu și mereu peste coapsele ei. căutam în dicționare definiții pentru atingeri. privirea tulbură repaosul superficial al pielii de pe sân. ca vântul ce

poate nu știi că îmi place felul în care părul tău îmi cucerește fără milă degetele. încăpățânarea prin care îți vinzi trupul nisipului. nu ghicești cât îmi lipsește răutatea de a-mi

domesticise în mine toate chemările nestatorniciei. berlinul, interminabila mea arenă, mă îndemna la jonglerii. devoram carnea moale a ursuleților de gumă. toamna își dezbrăca

statuile înfig rădăcini în obrazul frigului. pe trupul ei lumina curge invers. mereu invers. de la degete către suflet o țin de mână. străzile își ascut colțurile de pașii noștri. timpul

la barcelona vântul este sălbatic ca un suflet de catalan, iar poezia se scrie în piatră. la barcelona poți afla că moartea nu merită efortul