gândul florii
aș vrea să curgă seva prin tulpina mea la fel cum curge trupul ei prin trupul lui, prin gândul lui, prin vena lui, când fac dragoste sub privirea alunecoasă a glastrei.
HMHoria Mocanuanunț
închiriez culcuș moale în locul inimii mele. acces facil la vene importante. îmbunătățiri, ferestre luminoase, sparte, ca să poată intra dragostea. încălzire pe bază de atingeri. liftul nu
HMHoria Mocanusoldați
au înghețat cu mâinile pe arme, îngenuncheați în rugăciune, la o poală de mănăstire albastră și dorm. fiecare în carcera lui de gheață ca un pom încovoiat sub greutatea medaliilor
HMHoria Mocanuîn oglindă
sunt o fereastră fără ploaia care s-o iubească. un deșert fără femeia care își trece degetele prin nisip. sunt iarba fără pași. și vântul fără urlet. culoarea fără atingere. prizonierul
HMHoria Mocanucrucea
muntele vindecă încet. sunt atât de obosit încât amintirile se sparg sub colții vântului de creastă. sufletul meu lichefiat de trecerea ta coagulează trist în venele bradului. degetele miros a
HMHoria Mocanusoldatul umbră
translucid, aproape pierdut în întortocherea semnului de întrebare, eu, soldatul umbră, îmi cer iertare că nu ți-am mai scris, iubito, dar mângâind patul armei am rămas cu așchii în
HMHoria Mocanufiara
a trecut, felină ce mi-a lăsat sufletul casă cu ferestrele sparte. eu nu sunt marele dresor de sentimente. fiara m-a răpus încet, îndelung în fâșii, ape cernute printre degetele lui
HMHoria Mocanualte vieți
mi-aș dori să pot trece prin lume cu mișcări fluide precum apa, mereu vie, mereu întreagă, pururi lingând malurile, ori poate să trăiesc iute și intens ca focul, viața mea ca a lui, o
HMHoria Mocanufrumoasa moarte
ce moarte frumoasă trăiesc de când ai plecat. mă îmbăt cu imaginea ta furată din memoria oglinzii sau de pe tălpile trecătorilor văzute de la demisol; te desenez pe o masă veche fără să
HMHoria Mocanufocul
focul este ultimul fluid care mă mai atrage. singurul ce mă mai îmbată. limbi lungi mângâie trupul tânăr al bradului într-o ultimă sforțare erotică. incandescență chemătoare,
HMHoria Mocanuplânge nichita
unde te-au purtat pe tine brațele descărnate ale poeziei, eu voi ajunge cândva, poate. - hei, geniule! dar ție nu-ți place vorba asta moale, aproape o insultă, așa că te voi chema simplu ca
HMHoria Mocanucântece pentru iubirile inexistente
fluturele poeziei se lovește obsedant de incandescența becului. sentimentele nu mai țin loc de metaforă. îți pot sculpta fără greșeală trupul cu unelte de împrumut de la alte femei. pot
HMHoria Mocanustatus quo
trăiesc vremea marii tăceri. poezia a divorțat de cuvânt. nu mai cred decât în rock și în negație. dimineața becul își spală trupul în fața lucidă a cafelei, iar eu nu mai pot scrie nici un
HMHoria Mocanupresupuneri
privesc fix în ochii ceasornicului în fiecare noapte încercînd să ghicesc ce gândește timpul.
HMHoria Mocanua învăța
pe mine femeile m-au învățat singurătatea sufletelor pereche conservate în borcane cu alcool și promisiuni. pentru ce se spânzură poezia dimineața de lustră. o femeie m-a învățat să mint iar
HMHoria Mocanuamintiri despre ea
oameni ai mării din tată în fiu strunesc goeletele repezi. încă pot ghici în spuma despicată de prorele perverse ale psihanalizei. jim morisson fumează muzică mirosind a drog, come on baby...
HMHoria Mocanudependență
îmi e frică să tulbur singurătatea zăpezii cu pasul meu nesigur. ce carne tare și caldă are suferința. o simt lângă mine în pat, o pipăi. primul sărut e intotdeauna gratis.
HMHoria Mocanutoamna amantă perfectă
parcul și amanta sa, toamna, se plimbă de mână îndrăgostiți, nedespărțiți, la fel cum sângele nu poate fi rupt din îmbrățișarea tăișului. lady a închipuirilor își piaptănă întotdeauna
HMHoria Mocanufotograme
parcul nostru. statuile dorm încarcerate în mușchi verde. dans pe aleile ude, crestând cu tălpile frunze moarte. lumină îndoită pe trupuri. soarele, ancestralul înecat, pendulează pe
HMHoria Mocanudragostea eroului
eram războinic, fără suflet, fără minte. îmi plăcea să pierd inimi ca pe monezi lucitoare, la zaruri. joacă de copil. dragoste. câmp de bătălie. pentru tine nu mai cred în oțel verde și
HMHoria Mocanuastăzi voi scrie din nou…
… despre ochii tăi ce nu înțeleg cum funcționează complicatul mecanism al parcului. nesfârșita iarnă teutonică te poartă departe, spre nord, în speranța că voi uita toate acestea.
HMHoria Mocanufotograful de idei
m-ai uitat. nu mai scriu, fotografiez idei. simt durerea războinicului învins. îmi tai pletele. ura și dragostea mea, doi șerpi ce se înghit unul pe altul. nu mai pot vorbi despre tine, apa și
HMHoria Mocanuun naufragiu programat
vrând să supraviețuiesc, mă agăț de fotografii ce plutesc pe biroul meu, rest al naufragiului.
HMHoria Mocanutristețea unei bătăi de aripă
nu ai vrut să fii niciodată a mea. singurătatea mea poartă aceleași haine zi de zi. mă regăsesc în toate cântecele radioului. let me take you by the hand and lead you through the streets of
HMHoria Mocanu