Hogiu Adrian

am privit ploaia într-o baltă sperând că nu mă voi uda te-am visat sâmbătă seara sperând că vei pleca nu am știut unde să îmi curăț haina de sângele tău pe mâinile tale pielea se transformă în

tot acest zgomot din jurul meu toată această neliniște ce îmi străbate trupul în fiecare din acestea nu e decât un singur lucru tot acest zgomot din jurul meu nu e decât zbuciumul interior al

bărbatul aceasta are miros de om tot ce știe să facă e să alerge îmbrăcat prin pleoapele mele până la căderea nopții săptămâna asta am văzut bărbatul cum se dezbracă în fața lui

nu mai am puterea să îmi mai ridic ochii până ce îmi ating picioarele pământul s-a făcut dintr-o dată un nor de fum în care se învăluiau câteva sute de oameni ceilalți care nu aveau loc

astăzi plouă așa de mărunt ca și cum deasupra mea ar sta cineva iar în mână ar ține o sită din pereții camerei a ieșit moartea am dat mâna cu ea și am urmat-o sperând că o să găsesc în

să stai să numeri stelele de pe cer e ca și cum ai încerca să îți atingi mâinile fără să îți dai seama că de fapt pe lângă tine nu e nimeni mi-am îmbălsămat trupul într-un om părea la început

atât de ușor pare drumul omului cu mâinile legate am străbătut omul era emotiv și trist /gol și neîmplinit iar când și-a dezvelit frumusețea avea sufletul unui copil uneori vorbesc ore în șir

au început să-mi putrezească oasele au început de mult să bată clopotele pe uliță un câine urlă disperat la lună în poartă babele își aranjează crucea pe adrian nici vorbă să îl găsești beat pe

a început totul așa cum nu aș fi vrut să înceapă un sărut pe buzele lor înainte de război pe același drum același bolovan pe care am stat în același loc un om pe care nu l-am ascultat am înțeles

Astăzi pentru câteva secunde, astăzi, Da astăzi Scrumul de țigară, al unei țigări încă nefumată și-a găsit sfârșitul Pe fila goală a ultimei cărți neterminată în paharul acesta făcut dintr-un

de câteva zile am reușit să mă furișez în mintea unui om încercând să descopăr copilăria. am găsit în sertarul bunicii ceea ce am căutat în gaură de șarpe atunci când mai aveam un pic până

mai târziu sau mai aproape de lume crezând că am reușit să storc zeama din spic îmi îmbălsămez chipul omului cu brațul îmi spânzur tinerețea dar mai las o jumătate goală pentru zile

am alergat până la epuizare blocurile mi se păreau niște oameni giganți am alergat desculț prin ploaie dar cineva gemea de durere în gâtul meu mi se întâmplă de cele mai multe ori să nu îmi

stau într-un loc în care verdele de pe perete nu e decât un nou pământ din care se naște omul am căutat de prea multe ori în sânii tăi lapte de nou născut iar din toate cele nespuse pe tine

Cărări spre soare prin gândurile negre ale celor care își calcă în picioare trupurile pline de noroaie. Zâmbetul acesta fals l-am vazut aseară în timp ce țineam în palmă pașii celor care

mi-e frică să îmi privesc cerul gurii de când știu că sunt actor în propriul meu vis pașii mei au călcat peste ai tăi în locurile unde oamenii își schimbă hainele unde se bea sânge în loc de

Scâncet de copil De sub noroiul Rânced