Has Georgiana

O să te aud și în seara aceasta, iar vorbele tale îmi vor pătrunde printre gânduri și vor declanșa veșnica revoltă. În bătălia aceasta unele se vor pierde, vor fi măcinate, fără nici un drept sau

Te-am întâlnit la un colț de stradă: te schimbasei foarte mult, doar ochii, mai precis în ochii tai mai puteam regăsi pitita într-un colț fărâma aceea de mister ce mă purta pe un tărâm nedescris

-Hai, vino, te aștept de mult... Nu-mi vine să cred, te-ai rătăcit din nou, sau poate ai uitat drumul... dar te iert... a greși e oarecum firesc cred, pentru oameni, pentru tine... Oare cât e

Credeam că ceva se poate schimba... că vântul va bate din altă direcție și nu-mi va mai răscoli sufletul,îl va lăsa să cristalizeze sub o formă încă nedescoperită ca să-mi poată părăsi trupul... e

Probabil nu ai dormit toată noaptea, din nou gândurile te-au țintuit în realitatea asta sufocantă. Știu, ai colindat tot orașul, te-ai așezat probabil pe o bancă și ai început să visezi. Da, asta

Nu știu ce caut pe aici, de ce am apărut... O explicație ar fi poate... una simplă, simplă. Era prea mult spațiu și cineva trebuia să se nască. Putea să fie o floare, un copac, dar am apărut eu,

Ai încetat de mult să mai dormi când luna apare. De-acum legile îți sunt cuvinte deșarte. Te-am zărit într-o zi... mă rog, într-o noapte. La început am crezut că visez, trecuse o clipă de când mă

Doar tu iubite îmi mai închideai în palmă, cercuri incendiate de idei. Eu deschideam atunci privirea și reușeam să te zăresc cum respirai printre silabe. Mirosul tern de țigarete, amestecat cu un iz

Zorile încep să ne dezvăluie siluetele unor case presărate parcă dinadins cu peisajul: locuințe scunde, acoperite cu un strat ruginit de tablă. Aerul devine treptat înecăcios. În dreapta ni se

Știu că nu-și are rost... Că viața ta are un scop, că poate ești foarte fericit, dar ce mister ascunzi? Cred că este păcatul primordial ce a marcat ființa umană încă de la început, că tu nu ești de

O durere cumplită mă macină. Ies o clipă, poate aerul o să-mi adie sufletul, să-l scape din închisoarea trupească. Dar durerea nu vrea să înceteze. Continuă să îmi frământe trupul. Cred că îmi este

Am pătruns odată în mintea ta și-am început să hoinăresc. Călcam ușor, pas cu pas, ca nu cumva să te trezesc. Gândurile îți pluteau în dezordine, purtate de lipsa gravitației. Am scotocit prin toate

Arșița domină atmosfera. O emoție stanie te cuprinde față în față cu imensitatea oceanului de nisip. Nimic nu se mișcă, totul este înghețat într-o tăcere ce stăpânește tărâmul încă din prima zi

Un decor simplu, într-un oraș moleșit sub căldura verii, în care rar își mai face apariția câte un trecător mai îndrăzneț, sfidând liniștea. În acest decor apare un personaj oarecum sinistru.

Întuneric… și șoapte neclare. Dar se disting două siluete. Încep să-nțeleg, cuvintele gravitează în jurul meu: „Unde-a dispărut iar lumina?”, ”Pesemne că iar au furat cheia de la soare! Ce au mai