Trebuia să mă nasc eu

Nu știu ce caut pe aici, de ce am apărut... O explicație ar fi poate... una simplă, simplă. Era prea mult spațiu și cineva trebuia să se nască. Putea să fie o floare, un copac, dar am apărut eu, tocmai eu, o ființă infimă. Trebuia pesemne să fiu o furnică, dar m-am rătăcit în drumul spre mușuroi, eram amețită de pe atunci... Mai păstrez încă o părticică din inima acelei furnici, care își face apariția uneori. Încerc să o reprim, dar apare mereu de unde nu te aștepți, se furișează și scapă din prinsoarea gândurilor mele. Poate de aceea câteodată nu vorbesc, stau la taclale cu gândurile mele și căutăm o cale să scăpăm de ea. Până la urmă o să rezolvăm dilema. Ne-am aliat cu un strop de ploaie. I-am promis că îl vom transforma într-un fulg de nea. De fapt nu știe că asta se va întâmpla oricum la sosirea iernii. Se grăbește să se transforme...