Blestemul
Te-am întâlnit la un colț de stradă: te schimbasei foarte mult, doar ochii, mai precis în ochii tai mai puteam regăsi pitita într-un colț fărâma aceea de mister ce mă purta pe un tărâm nedescris
Însemn pe frunte
-Hai, vino, te aștept de mult... Nu-mi vine să cred, te-ai rătăcit din nou, sau poate ai uitat drumul... dar te iert... a greși e oarecum firesc cred, pentru oameni, pentru tine... Oare cât e
Un text care nu spune nimic
Ai încetat de mult să mai dormi când luna apare. De-acum legile îți sunt cuvinte deșarte. Te-am zărit într-o zi... mă rog, într-o noapte. La început am crezut că visez, trecuse o clipă de când mă
S-a născut eternitatea...(l)
Zorile încep să ne dezvăluie siluetele unor case presărate parcă dinadins cu peisajul: locuințe scunde, acoperite cu un strat ruginit de tablă. Aerul devine treptat înecăcios. În dreapta ni se
Oamenii pustiului
Arșița domină atmosfera. O emoție stanie te cuprinde față în față cu imensitatea oceanului de nisip. Nimic nu se mișcă, totul este înghețat într-o tăcere ce stăpânește tărâmul încă din prima zi
Unde au dispărut amintirile ?
Un decor simplu, într-un oraș moleșit sub căldura verii, în care rar își mai face apariția câte un trecător mai îndrăzneț, sfidând liniștea. În acest decor apare un personaj oarecum sinistru.
Povestea unei flori
Întuneric… și șoapte neclare. Dar se disting două siluete. Încep să-nțeleg, cuvintele gravitează în jurul meu: „Unde-a dispărut iar lumina?”, ”Pesemne că iar au furat cheia de la soare! Ce au mai
