N-aș dori să știu când mor,
-Moarte, tu mă ia prin somn,
Pândind clipa, când adorm,
Trage-ncet funebru-ți stor.
Precaută fi și-n vis,
Ceasul când o fi să-mi sune-
Soneria nu-i
Ah! câte ploi nu au spălat
de-atunci a tale urme,
ce mari zăpezi le-au astupat
topindu-se lugubre
și vânturi câte-au măturat,
le-au rătăcit prin lume.
Ah! pentru ele ce ușor
uitarea se
Deși atât de tânăr
Mă simt parcă bătrân,
Purtând ani mulți pe umăr,
Ne-știind câți mai rămân.
Privind cândva în zare
Îmi dezveleam destinul,
Să-l văd, e mic sau mare,
E gloria sau
Ani am prea puțini în viață
Ca de dânșii joc să-mi bat,
Am lăsat destui în urmă
Care n-am cu ce să-mbrac.
Îmi doresc o nouă șansă,
Forță, să pornesc din nou,
Dar trecutu-mi nu mă lasă
De vrei să te iubesc mai mult
Este deajuns doar să mă părăsești,
Cărare-mi vieții să o ocolești,
Ca glasul amintirii să ascult.
Te voi iubi mai mult ca pân-acum,
Însă departe tu vei fi de
De-ar fi să îmi întorci iubirea
Ani mulți ți-ar trebui s-o faci,
O viață-ntreagă nu-i deajuns
Sufletul gol să îmi îmbraci.
Cum vrei o floare veștejită
S-o uzi, s-o readuci la viață?
Uitată
Motto:
,,Ș-a tale zile-or fi cum sunt
Pustii ca niște stepe;
Iar nopțile de-un farmec sfânt
Ce nu-l mai pot pricepe.\" Mihai Eminescu
Prizonierul viselor
Cândva, un tânăr
Mi-e greu,
Din ce în ce mai greu,
Să schimb prezentul vieții mele,
Mereu,
Mă rog la Dumnezeu,
Privind la lună și la stele.
Eram,
Alt om, nu ca acum -
Supus gândirii materiale,
Speram,
La
În sufletul meu e primăvară
adusă de razele privirii tale,
câmpia-i cea crudă ascunde o floare -
Iubirea mea.
Stropită din zori cu amintiri
petalele ei îmi redau speranța
că nu m-ai uitat.
Cu
Adevăratele iubiri
Sunt cele interzise,
Când mii de lacrimi, de opriri
În cale-ți sunt întinse.
Iubiri trăite pe ascuns,
De doi numai știute,
În lumea lor când ai pătruns
Ai buzele
Om de nimic
Uitat printre străini,
Tu grână fără spic -
O umbră printre spini,
De ce voit ți-ascunzi
Că vremea tăcut trece,
Tic-tac-ul nu-i auzi
La mâine privind rece?
Un vis aveai și
Sus pe munte am pornit
De mână cu draga mea,
Pas cu pas noi am răzbit
Perdeaua de ceață grea,
Ș-am fi mers în continuare
Dacă nu ne-ar fi oprit
Timide raze de soare
Care ceața au
Eu am rămas la fel, ca altădat`
Cu gândul doar la tine,
Trecând prin timp nu te-am uitat,
Însă-am uitat de mine.
Acum poate că-i prea târziu
Visu-mi să se-mplinească,
E toamnă-n suflet, prea
A fost o vreme când iubeam
cea mai frumoasă femeie din lume.
Zâmbetul ei era un răsărit de soare,
glasul… un clinchet vesel de izvor,
privirea ei - o mare liniștită
în care mă-necam încă din
Dă-mi Doamne! o inimă de piatră,
Să pot uita ce-a fost odată,
Cea care-o am plânge mereu -
Chiar și cu vin o-nmoi cam greu.
O inimă mai înțeleaptă,
Ce mintea mi-ar face mai coaptă,
Să nu mai
De-aș fi iubit pe Dumnezeu
Cum te-am iubit pe tine,
Aș fi împins spre apogeu
Sfințenia din mine;
M-ar fi iubit la rândul Lui,
Pașii călăuzindu-mi
Spre-ngusta poartă-a Raiului,
Privirea
Un cadou deosebit
De ziua ta vreau să-ți ofer,
Un dar divin, neprețuit,
Să-l ai în viață ca reper.
De mine el să-ți amintească
Mereu în viață cât trăiești,
Iubirea noastră să renască,
Altfel
Nu aș simți că-mbătrânesc
De n-aș vedea copiii cum cresc,
De n-ar dispare, cărunt,
Câte-un părinte-n mormânt.
Nu aș simți că-mbătrânesc
De n-aș vedea cum se albesc,
La rând, fire din părul
În ochii tăi cei limpezi
Îmi regăsesc trecutul,
Văd anii tinereții
Cum mi s-au irosit,
Lucind ca altădată
Privirea lor mă-ndeamnă
Să uit nefericirea,
Să uit cât m-ai mințit.
Supus mereu ca
Am privit prea mult la lună,
Prea am rătăcit prin stele,
Am uitat că pe pământ
Este chipul dragei mele.
Nu mai știu pe unde este
Și privesc în gol spre cer,
Tot sperând să întâlnesc
Ochii ei
De ce doar moartea ne unește?
Prinzându-ne în al ei clește -
Egali suntem atunci cu toții,
Neputincioși în fața morții.
De ce atunci pe patul morții,
Când te atinge raza nopții,
Spui
Cum oare se transformă
Iubirea într-o ură,
Meschină, fără formă,
Cu doar doi ochi și-o gură,
Ce veșnic te pândește
Lansând din ochi scântei,
Zâmbind îți dăruiește
Blesteme gura
Am zărit căzând o stea
Noaptea când priveam pe cer,
Ca un fulg ușor de nea
Prefăcut din strop, de ger.
N-am dorit în acea clipă
Speranțe să-mi împlinească,
Nici a stelei mea aripă
Sus în