Hanus Nicolae

N-aș dori să știu când mor, -Moarte, tu mă ia prin somn, Pândind clipa, când adorm, Trage-ncet funebru-ți stor. Precaută fi și-n vis, Ceasul când o fi să-mi sune- Soneria nu-i

Ah! câte ploi nu au spălat de-atunci a tale urme, ce mari zăpezi le-au astupat topindu-se lugubre și vânturi câte-au măturat, le-au rătăcit prin lume. Ah! pentru ele ce ușor uitarea se

Deși atât de tânăr Mă simt parcă bătrân, Purtând ani mulți pe umăr, Ne-știind câți mai rămân. Privind cândva în zare Îmi dezveleam destinul, Să-l văd, e mic sau mare, E gloria sau

Ani am prea puțini în viață Ca de dânșii joc să-mi bat, Am lăsat destui în urmă Care n-am cu ce să-mbrac. Îmi doresc o nouă șansă, Forță, să pornesc din nou, Dar trecutu-mi nu mă lasă

De-ar fi să îmi întorci iubirea Ani mulți ți-ar trebui s-o faci, O viață-ntreagă nu-i deajuns Sufletul gol să îmi îmbraci. Cum vrei o floare veștejită S-o uzi, s-o readuci la viață? Uitată

Motto: ,,Ș-a tale zile-or fi cum sunt Pustii ca niște stepe; Iar nopțile de-un farmec sfânt Ce nu-l mai pot pricepe.\" Mihai Eminescu Prizonierul viselor Cândva, un tânăr

Mi-e greu, Din ce în ce mai greu, Să schimb prezentul vieții mele, Mereu, Mă rog la Dumnezeu, Privind la lună și la stele. Eram, Alt om, nu ca acum - Supus gândirii materiale, Speram, La

În sufletul meu e primăvară adusă de razele privirii tale, câmpia-i cea crudă ascunde o floare - Iubirea mea. Stropită din zori cu amintiri petalele ei îmi redau speranța că nu m-ai uitat. Cu

Adevăratele iubiri Sunt cele interzise, Când mii de lacrimi, de opriri În cale-ți sunt întinse. Iubiri trăite pe ascuns, De doi numai știute, În lumea lor când ai pătruns Ai buzele

Om de nimic Uitat printre străini, Tu grână fără spic - O umbră printre spini, De ce voit ți-ascunzi Că vremea tăcut trece, Tic-tac-ul nu-i auzi La mâine privind rece? Un vis aveai și

Sus pe munte am pornit De mână cu draga mea, Pas cu pas noi am răzbit Perdeaua de ceață grea, Ș-am fi mers în continuare Dacă nu ne-ar fi oprit Timide raze de soare Care ceața au

Eu am rămas la fel, ca altădat` Cu gândul doar la tine, Trecând prin timp nu te-am uitat, Însă-am uitat de mine. Acum poate că-i prea târziu Visu-mi să se-mplinească, E toamnă-n suflet, prea

A fost o vreme când iubeam cea mai frumoasă femeie din lume. Zâmbetul ei era un răsărit de soare, glasul… un clinchet vesel de izvor, privirea ei - o mare liniștită în care mă-necam încă din

Dă-mi Doamne! o inimă de piatră, Să pot uita ce-a fost odată, Cea care-o am plânge mereu - Chiar și cu vin o-nmoi cam greu. O inimă mai înțeleaptă, Ce mintea mi-ar face mai coaptă, Să nu mai

De-aș fi iubit pe Dumnezeu Cum te-am iubit pe tine, Aș fi împins spre apogeu Sfințenia din mine; M-ar fi iubit la rândul Lui, Pașii călăuzindu-mi Spre-ngusta poartă-a Raiului, Privirea

Un cadou deosebit De ziua ta vreau să-ți ofer, Un dar divin, neprețuit, Să-l ai în viață ca reper. De mine el să-ți amintească Mereu în viață cât trăiești, Iubirea noastră să renască, Altfel

Nu aș simți că-mbătrânesc De n-aș vedea copiii cum cresc, De n-ar dispare, cărunt, Câte-un părinte-n mormânt. Nu aș simți că-mbătrânesc De n-aș vedea cum se albesc, La rând, fire din părul

În ochii tăi cei limpezi Îmi regăsesc trecutul, Văd anii tinereții Cum mi s-au irosit, Lucind ca altădată Privirea lor mă-ndeamnă Să uit nefericirea, Să uit cât m-ai mințit. Supus mereu ca

Am privit prea mult la lună, Prea am rătăcit prin stele, Am uitat că pe pământ Este chipul dragei mele. Nu mai știu pe unde este Și privesc în gol spre cer, Tot sperând să întâlnesc Ochii ei

De ce doar moartea ne unește? Prinzându-ne în al ei clește - Egali suntem atunci cu toții, Neputincioși în fața morții. De ce atunci pe patul morții, Când te atinge raza nopții, Spui

Cum oare se transformă Iubirea într-o ură, Meschină, fără formă, Cu doar doi ochi și-o gură, Ce veșnic te pândește Lansând din ochi scântei, Zâmbind îți dăruiește Blesteme gura

Am zărit căzând o stea Noaptea când priveam pe cer, Ca un fulg ușor de nea Prefăcut din strop, de ger. N-am dorit în acea clipă Speranțe să-mi împlinească, Nici a stelei mea aripă Sus în

O întrebare inteligentă Își pune porcul de Ignat: Substantiv este șoricul? Adjectiv? ...tot un rahat!