Poezie

A jumătății mele

Poemele iubirii

1 min lectură·24 august 2009

Mediu

Am privit prea mult la lună,

Prea am rătăcit prin stele,

Am uitat că pe pământ

Este chipul dragei mele.

Nu mai știu pe unde este

Și privesc în gol spre cer,

Tot sperând să întâlnesc

Ochii ei plini de mister.

Caut iar noaptea senină

Ca o oază-ntr-un deșert,

Norii roșii, de rugină,

Îmi vine plângând să-i cert,

Să tragă a lor cortină,

Să mă lase să visez,

Gândul meu prin univers

Lâng-al ei să îl așez.

Să ne regăsim acolo,

Căci pământul este plin

De iubiri ca și a noastră,

Și mai e destul venin.

Monologu-mi încetează,

Soarele de mult s-a dus,

Stelele pe cer s-așează,

Luna-n locul ei s-a pus.

Așa au fost de când e lumea,

Dar câți ca mine or fi fost

Să iubeasc-o amintire -

Să iubească fără rost?

Nu sunt furios, nici prost

N-am să mă socot nicicând,

Mă bucur că nu ești ca mine,

Că nu îți stau mereu în gând,

Că n-ai privit prea mult la lună,

Că nu ai rătăcit prin stele,

Că n-ai ținut ca pe pământ

Să fii a jumătății mele.

002.409

Hanus Nicolae. “A jumătății mele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/hanus-nicolae/poezie/13903243/a-jumatatii-mele

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.