Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Gândul

ca fluid supercritic

1 min lectură·
Mediu
\"Supercritical
Ochiul lui, ca un instrument de înaltă clasă
avea proprietatea de a extrage esența oricărei scriituri.
Prin aducerea cuvântului la presiuni și temperaturi
imposibil de replicat
argumentele se deplasau de bună voie
către regiunea spectrală de la capătul tunelului.
Mărșăluiau perechi, perechi în lungul
autostrăzii de sticlă venețiană
către ținuturile de la hotarul
diagramei de fază –
deoparte, aburii gândurilor de primăvară
de partea cealaltă, marile teorii lichefiate –
Apoi, se balansau pentru o clipă
pe vârful sabiei și
săreau ținându-se de mână
de la ultima platformă literară
în regiunea non-duală a gândului,
ca fluid supercritic.

076105
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
96
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Hanna Segal. “Gândul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/hanna-segal/jurnal/115467/gandul

Comentarii (7)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@adrian-grauenfelsAG
adrian grauenfels
E=mc2 . Vezi daca inginerii sunt lasati sa faca poezie ? repede se ajunge la formule .apoi ai sa scri un soft de scos rezultate din piatra seaca. Entropia ta va depasi tensiunea poetica statistic deviata. Si la urma ai sa ceri sa bagi pixeli in poem. Pur sacrilegiu madame, care e viteza sunetului pe autostradele eoliene?
0
@hanna-segalHS
Hanna Segal
Servus, d-le injineriu. Sacrilejiul tocma\' ce s-a comis. Am varat intre ghiersuri neste pixeli de primavara, productie proprie. Va rog a observa rejiunea siuperctitike une laptele se imbina cu mierea de iti tat vine sa intinji intransele, pe glaje. Cu reshpekt.
0
@alina-manoleAM
Alina Manole
E chiar reușită grafica, un fel de alunecare a gândului printr-un iluzoriu canal lacrimal. Textul cu câteva prețiozități, dar nu e rău.
Te voi mai citi.
0
@hanna-segalHS
Hanna Segal
Multumesc de trecere si apreciere, Alina. Grafica e o preocupare mai veche decat scrisul si se vede. Cat despre pretiozitati esti mult prea buna. Am postat textul (inspirat de o diagrama de faza, evident) si dupa ce m-am gandit mai mult am decis ca e de-a dreptul criptic si insuportabil, scris de ingineri pentru ingineri si fara prea multa valoare de schimb pe piata. Dar l-am lasat (ca experiment), sa vad ce zice lumea.
0
@mark-kraftMK
mark kraft
Eu o sa zic de grafica. Se vede limpede ca e o preocupare mai veche. Sper sa nu o lasi. Ar fi pacat. In rest, experimentul fie cu tine!
0
@alin-popAP
Alin Pop
e plin de \"injineri\" out there, răsar peste tot ca ciupercile (saprofite, deh), prin urmare poema matale nu-i deloc degeaba. daca ai ales să ne grăiești un pic mai... în stări de agregare, nu-i rau, atâta vreme cât o faci coerent. paralela dintre fluidul supercritic și starea de nondualitate a constiinței e o super găselniță, sau, dacă ar fi să ne raliem stilului holistic al dl. grauenfels (fac aluzie la textele lui pe teme de numerologie sacră), una dintre acele simetrii misterioase ale lumii în care ne găsim aruncați.

un singurel lucru mi se pare out of picture, sticla venețiană. nu pricep eu, sau nu ai legat tu bine simbolul de restul ideii. sau ambele :)

0
@hanna-segalHS
Hanna Segal
Yess! :-))))))))))))))))))))
(Sticla venetiana era de poanta, dar oricine e liber sa bea din ea)
0