Poezie

Mă doare atriul

1 min lectură·18 aprilie 2009

Mediu

Pocnesc atriile inimilor ascunse în picioarele

oamenilor,

în drumul lor grăbit le pierd imediat,

le lasă sângerânde pe trotuare

și au impresia că au uitat ceva, undeva,

dar nu își dau seama ce anume,

când, cum, unde și în ce fel

a avut loc pierderea.

De la atâta inerție, ne ajung inimile în picioare,

mergem zilnic cu ele câțiva kilometri, obosim,

terminăm energiile motrice,

dar terminăm și inimile…propriile noastre

inimi de sânge.

De aceea,

noaptea nu avem inimă

pieptul țipă, se simte apăsat, mocnește,

pleacă disperat pe drumuri, dezbrăcat și înfrigurat

numai ca să găsească o cutie cu viață.

Nu mai avem inimi... le-am pierdut pe dalele

pietruite și spălăcite din oraș... atâtea inimi,

evaporându-se pe Zidul Roșu,

înecându-se în Marele Râu al vieții.

Am zdrobit inimi cu mersul nostru

cotidian

și le-am înfundat și mai rău în asfalt,

gunoierii le vântură cum vor,

numai eu stau și mă uit după ele,

dar ele...

... plâng cu sânge cald și își blesteamă

soarta,

vor să fie izbăvite, să le găsească vreun piept

alergând și fierbinte.

Odată cu inimile noastre

dispar în asfaltul clisos

și suflete...

002.102

Hamza Oana Daiana. “Mă doare atriul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/hamza-oana-daiana/poezie/1832576/ma-doare-atriul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.