Dacă pleci să iai și gîndurile tale
din gîndurile mele,DURERE.
Dacă nu vei pleca, încearcă să-mi furi
visele îmbibate cu parfumul prezenței tale,
Dacă rămîi și reziști în suferința creată
Ieri ochii sufletului meu au privit inima sufletului tău,iar sufletul inimii mele ți-a zîmbit; de parcă...ar fi cunoscut Enigmaticul și Rătăcitorul tău suflet.
Frînt de prea multe frunze pe suflet, a uitat să mă anunțe că aveam zîmbetul de Monă Liză...Părea un astru într-o scorbură...sau cel puțin așa părea...Am vrut să țip ca să mă vadă cu ochii urechilor,
TU-viața mea,zeiță în primăvară
EL-viitorul meu, viteaz cu cap de lighioană...
Atunci cînd TU,înălțai castele din văzduh
EL le risipea cu apa visurilor sale,
Atunci cînd TU uitai de lacrimi
Nu-mi place astăzi ceaiul
și nici timpul de-afară
Nici lumea ce-mi zîmbește
Nimic ce mă-nconjoară
Iar vîntul mă privește, mă-ndeamnă la plecare
Eu însă, în tăcere, privesc în depărtare
Mă pierd
Se-aprind felinarele morții pe strada centrală a sufletului meu
Eu trec prin ploaia ce cade din ochii tăi mereu
Zîmbesc tristă și fiind săgetată de privirea ta,
M-a plec spre tărîmul lumii mele,
