grigore avram

La alegerea locală Mare fu uimirea, Că a țării capitală S-a pierdut cu ... Firea.

MÃ-NEC ÎN DOR Mă-nec în dorul tău și dacă ninge, Îți spun că n-ai avut în suflet vară Încât ca alte dăți s-o poți învinge, Și nici destul cuvânt să-nceapă iară Un nou semnal curat de

De-ar fi să cred că veșnicia E fără lacrimă și sânge, Aș duce vântului trufia Din calea mea, să poată strânge Apocaliptica-ți privire. De-ar fi să cred că pot învinge Destinul codrului

Stând în fața ei întruna M-au cuprins așa mistere, C-am ajuns să-i "spun" cu mâna Ceea ce inima-mi cere.

Mi-e dor de vară. Vreau să-ți spun că-i iarnă Și-n trup se frânge Soarele departe, Deasupra norii dau tribut să cearnă Când ochii tăi de visuri mă desparte. Mi-e dor de vară. N-am știut că-n

CA SÃ ȘTII Povestea ta de ieri e un nou început, Dacă liniștea ei este liniștea ta, Ca și când ai avea timp în spirit și lut, Ca și când fără rost niciodată n-ai sta. Dacă azi nori te duc,

Mai dă-mi un ceas din viața ta Și dacă ninge tot așa, Cum s-a-ntâmplat de sărbători, Nu te-ntrista de mii de ori. Mai bine lasă somnul blând Să ne deschidă câte-un gând În pofta frigului

DRUM Chiar dacă n-am, într-o lume plină ce colbul plăcerii, nu voi lăsa să se aștearnă peste liniștea mea praful disperării. Mă voi trezi în fiecare dimineață cu roua la picioarele

A cere timpului răbdare, când tu îți ucizi cu atâta grabă prezentul, este ca și când ai forța gândul să se oprească din curgere la jumătate. Cu toate acestea, nu am crezut că așa ceva poate fi

LECÞIE Am învățat să urc Everestul încălțat în copite medievale, ca să înțeleg mai bine cum să cobor paranteze peste trupul tău nins. De atunci, dau în fiecare zi mită

MIRÃRI La câte șoapte dure văzduhule ridici, Mă mir că mai există pe boltă stele mici Ce pot să mai alinte întregul cer nătâng – Mă mir că din iubire mai pot și știu să plâng. La câte

ÎNDOIELI Ai văzut cum se-nchid de durere și ei, Munții toți necuprinși în masiv sau muncei, Când din zări rătăcind, în mănunchiuri de foc, Fulgerând și trăznind nori ce nu mai au loc, Se

ZÃDÃRNICII Am fost și mare, am fost și mic, Dar astăzi spun cu voce tare Că parcă nu am fost nimic, Că m-am topit precum o floare În palma primului îngheț Și din trufia-mi arzătoare N-a

ETERNITATE, De-ai fi mai scurtă cu un ceas, M-aș duce-n cuibul tău de lână Ființa mea să-ți dau răvaș, Înstrăinată să-mi rămână Privirea rece, precum vântul Și-n ochi săhelbele să-mi

De câte ori am fost, crezând că sînt Mai mult decât o palmă de pământ, M-am dezlipit, subtil, de neamul meu Și mi-am făcut din sânge curcubeu, Să se hrănească bolta mai apoi Cu tot cuvântul

De-am fi-n libertate puternici, ca Luna, Am fi mângâiat cei dintâi răsăritul, În suflet reflexe ne-ar țese întruna Vibrații ce-și cată-n milenii sfârșitul. Și n-ar mai fi noaptea

STRATEGIE Vara trecută am cumpărat o pereche de priviri pentru ochii tăi, ca să aduci mai aproape de noi răsăritul. Vara aceasta voi cumpăra un răsărit pentru ei, ca să vedem de unde

SUPLIMENTAR La cât de multe gânduri am adunat, voi păstra pentru ziua de mâine doar imaginea unui vis capabil să nască realități presărate cu iz de credibilitate de pe munți care nu-mi

Noroc că mai sunt izvoare-n fântână. Când clipa din noi e o goană de câini Și gândul nespus devine rugină, E semn că trecutul se spală pe mâini, Lăsând muritor cel viu să devină. Dar toate