Poezie

Semne

1 min lectură·26 octombrie 2017

Mediu

Noroc că mai sunt izvoare-n fântână.

Când clipa din noi e o goană de câini

Și gândul nespus devine rugină,

E semn că trecutul se spală pe mâini,

Lăsând muritor cel viu să devină.

Dar toate se-nvață-n cuvinte...

Când aripi ne cresc și vârsta le simte,

Apusul se-mbracă-n culori de cleștar.

Aș vrea, pentru voi, o lume cuminte,

Să pierdeți a nopții ispită, măcar,

Când culmi amăgite-s de cețuri,

Când toamna-nceput e doar de înghețuri

Și vânturi ciopor coboară la vale.

Voi toți vă mirați că-n nașteri sunt grețuri,

Că răul ne stă profetic în cale,

Că moartea ne-o luăm din cuvinte...

O, nu. Mai bine luați seama la semne:

Când codrul e mic, sărac e în lemne.

Și voi, când puțin vă stă dinainte,

Iar ochiul mereu va vrea să-l însemne,

E primul reper că viața vă minte,

Că, sigur, nu toate din lume sunt demne

Când răul vă stă și-n suflet, și-n minte.

Dar toate se trec prin cuvinte...

001.789

grigore avram. “Semne.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/grigore-avram/poezie/14115444/semne

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.