Grig Salvan

vino cu mine albă pisică! desculță ești gracilă și mică nu vezi?ai rămas singurică! pe prispa casei în bătătură nici zare de altă făptură! și dacă te uiți prin ferestre acel cine-a fost nu mai

nu numărăm niciodată mult prea departe mai mult facem roată cît cuprinde o carte numărăm cam aceleași unități și zeci cam cîte zile petreci de astă parte sortită de soarte numerele

ne-nvinse ceasul în străvechi odăi creșteau bureți în lemnul asudat din miazănoapte vîntul însetat ne-nlănțuia cu vinete văpăi!... ca jocul fără noimă să-l învăț fără astîmpăr cu un dor

prea bine văd blîndă căprioară că ființa începe iar să te doară prea bine știu cît știu de bine ce te strînge-n seara asta pe tine ce te-ncovoaie veninul din vine ce te-nchircește între

tu ești floare-n dimineață în iubire la-nceput eu, bărbat trecut prin viață nu-ndrăznesc să te sărut... în unduirea albei rochii te urmăresc cu ochii triști n-am curajul să m-apropii sînt

ieșirea din noapte îmi pare ca o crudă de sânge vărsare colbul aprins din odaie mă ustură-n ochi ca o albă văpaie valurile tale - maree la picioarele mele abia mai scînteie ca sîmburul

drumul tău mereu să fie zbor înalt de ciocârlie... toate să-ți surâdă ție tot ce-i mort să reînvie!... sub gleznele de silfidă să-nvie țărna cea aridă! mângîierea ta timidă orice floare să

orologii mă poartă pe brațe-ostenite printre femei ce nu pot să-mi fie iubite... nemărginit mi-e dorul, noian tălăzuind ce lanțuri să rup spre voi cutezînd? cerb speriat de lupi, cu

ce să fac, nevastă sînt cam decolorat și bătrân mă-njunghie un fir de iarbă-n coastă reumatic îs și nu mai pot să dorm în fîn... tu mă lași tot mai mult in pace e drept că nici eu nu mai

vin trudit la tine-n împărăție mărire ție! cu hainele murdare și barba nerasă mă lasă! trece-mi cu vederea gaura din pălărie vai mie! iartă-mi bubele de pe trup! cum să le rup?... știu că

voi dansa într-o noapte de vis cu tine tangoul să răsune-apoi veșnic în inimile noastre ecoul e de-ajuns pentru-o viață de om o noapte fierbinte o noapte ce n-ai s-o poți spune vreodată-n

plîns e numai și vaer soarele-n zbateri muncit clatină ziduri de aer soarele-n văi prăvălit soare căzut se ridică fîlfîie greu din obraji suflă spre țărna calică roată fac fluturii

fata din nord gotic miraj din țărm scandinav răcoare de fiord... nepîngărită floare de lotus iris magnetic azur ce palpită spre nordice zări merg iacht elegant căutător de comori pe

tu nu mai vezi, nu mai vezi cuibul ascuns prin livezi pasărea ce cade-n bătaia de pușcă în frunza de nuc cum brumele mușcă tu nu mai vezi… tu n-auzi, tu n-auzi chemarea mea printre duzi cum

bătrîne idealuri scrobite zac în lăzi de gunoi batiste de sânge mînjite din zilele cînd amîndoi trecut-am prin hemoragii cu fețe zdrelite de garduri de cărți și de mari vitregii ascunse

singur sînt?oare unde? printre cine m-am răspîndit? unde se poate ascunde filosoful de pietre lovit? doi sîntem?oare cine? cine-ar putea în amurg să murmure slove eline? \"panta rhei\",toate