Grig Salvan

... pentru revenirea cu comentarii și aprecieri la adresa unui nou text și la adresa modului meu de a scrie povestiri scurte și foarte scurte. Încerc să scriu concis și concentrat, cu economie de cuvinte și de „zorzoane” superflue, care uneori pot să încarce inutil textul, pot să dilueze ideea și să îngreuneze sarcina cititorului, îndepărtându-l de acel „miez” care i se oferă. Desigur, uneori e nevoie de podoabe stilistice, de descrieri și detalii și chiar mici divagații, toate cu rolul lor în economia povestirii.
Știu, am citit despre Alice Munro, am și citit unele texte ale ei, în unele chiar mă regăsesc cu genul meu de abordare a realităților umane modeste și simple.
Mulțumesc pentru urare. Numai bine!

... de acea zi în care, după ce am postat „Povestea de la oara 8”, am avut marea surpriză să primesc prima mea steluță pe acest site! Am reținut comentariul și numele comentatorului. Mulțumesc încă o dată pentru acea apreciere și mica steluță, dar și pentru aprecierea textului de față, mă bucur mult când poveștile/povestirile mele produc emoție și plăcerea lecturii, chiar dacă ele sunt relativ modeste ca arie tematică și mijloace literare, dar sunt scrise cu vie emoție, care se pare că se transmite mai departe, cu sinceritate, simplitate și nu în ultimul rând cu dragoste de oameni. Îmi iubesc personajele, modeste și simple și ele și care aproape toate au un prototip real, cunoscut, mai demult ori mai recent, pe parcursul vieții mele...

... pentru lectură și meditația asupra micului text, pentru asocierea onorantă cu un text celebru din istoria literaturii și cu filmul din anii 50, deasemenea pentru aprecierea modului în care e redactat textul și prezentate cele două personaje cheie, gornistul și autorul evocării. Personajul are un prototip real, în satul meu unii oameni mai în vârstă își mai amintesc de figura și personalitatea lui aparte, cât despre întâmplarea de pomină cu acea goarnă, n-am inventat-o eu, în sat bătrânii mai povestsc și acum de ea, nu pot ști din ce motiv o fi crăpat goarna, poate fi doar o legendă, dar lumea a înregistrat-o ca atare.

...pentru lectură și popas, pentru aprecieri și îndemnurile de a continua, pentru sugestii și urări! La o proză de mai mare amploare, gen roman, mă gândesc de mai multă vreme, dar încă nu m-am încumetat, totuși după „ucenicia” în proza scurtă va trebui să-mi propun o construcție mai amplă. Idei pentru astfel de proiecte ar fi, mai trebuie doar să-mi fac curaj și „să trec la treabă”...

...mulțumesc mult pentru popas și pentru comentariu. Bine ar fi să fie așa cum spui și cum am vrea cu toți. Să acceptăm viața așa cum ne vine și s-o facem așa cum ne place, încât să nu mai avem prilej de regrete și de ruminații care ne erodează pe dinăuntru și să putem spune la final, „am avut o viață așa cum am vrut, am trăit o viață frumoasă, cu bune cu mai puțin bune, așa cum a spus Wittgenstein în ultimele sale clipe „Spuneți-le că am avut o viață frumoasă!” sau „Je ne regrette rien!”, cum spune celebrul cântec. Din păcate arareori se întâmplă asta în viața unui om, încât de multe ori viața e la final „un noian de regrete”. Textul l-am scris și cu gândul de a fi un soi de memento pentru orice cititor, un fel de atenționare: „Caută să faci, pe cât posibil, în așa fel încât ziua cea din urmă să nu fie „ziua părerilor de rău”.

...pentru popas și pentru comentariu. Pe care mi-l integrez ca atare și pe deplin în conștiință. N-am fost nicioddată un habotnic credincios și nici prea convins de Puterea Supremă numită Dumnezeu, dar într-un astfel de moment de cumpănă s-a produs în mine ceva ca un fel de revelație pascaliană, simțind efectiv puterea ce parcă inunda fiecare celulă a corpului venind de undeva, nu neapărat „de sus”, mai degrabă din toate părțile, pentru a face un trup sfârșit să renască la fel ca „pasărea Phoenix din propria cenușă”. Am simțit totul realmente ca un miracol, o adevărată „înviere din morți” ca în textele biblice.

...tot ce a mai important în această viață și ceea ce ne mai rămâne, după ce toate se dovedesc a fi doar „deșertăciune și goană după vânt”, vorba Eclsiastului, este „puterea dragostei”, ca să parafrazez o foarte populară emisiune tv. Am simțit asta din plin atunci și o pot spune azi din toată inima, după o viață trăită, că dragostea de oameni e tot ce poate da un sens și un conținut vieții noastre atât de „iute trecătoare” pe acest pământ... Mulțumesc, Maria Mitea, pentru răbdarea lecturii și semnul lăsat!

... pentru lectură și pentru aplecarea asupra textului, pentru „prinderea” lui pertinentă în câteva reflecții intuitive și simbolice totodată.

... pentru lectură și comentariu. Ai, într-un fel, dreptate privind textul uneori prea ”sumar”, fără dezvoltări orizontale” cum spui. Subiectul ar permite asta, iar „resursele” mele narative și creative la fel. Textul ar câștiga în bogăție, interes și plăcerea lecturii. Dar în ultima vreme evit dezvoltările prea mari, în general autorii de proză din generațiile mai noi le evită (și eu mă iau după ei), mai nou e la modă proza foarte scurtă, „flash stories”, de până la o mie de cuvinte sau chiar proza ultrascurtă de până la șase sute de cuvinte, e un fel de grabă a lecturii, de criză de timp a omului modern care nu mai are timpul disponibil și răbdarea necesară de a lectura în tihnă și pe îndelete un text mai lung. Mulți cititori se uită, din start, la lungimea textului și decid pe loc dacă are rost să înceapă lectura sau nu, din criză de timp și lipsa răbdării de altădată. Dacă textul e scurt și „concis” șansa de a fi citit e mult mai mare.
O săptămână bună și rodnică îți doresc!

...pentru răbdarea lecturii și cuvintele de prețuire! Ai intuit bine, scrisul este pentru mine o plăcere în sine, iubesc să povestesc, fapte și întâmplări aparent banale, dar ”cu un anume miez”, deși sunt profesor de socio-umane, evit în povestirile mele interferențele livrești cu domeniul meu de studiu, aș putea încerca să scriu literatură cu tentă ”intelectualistă” cum e trendul azi, dar prefer să scriu mai degrabă cu o tentă colocvială, cu o anume simplitate și ingenuitate, uneori cu o sinceritate debordantă. Și din nou ai intuit bine,„Ogorul ascuns” are un ”tâlc” al lui, nu e doar o simplă relatare a unei amintiri din copilărie cum ar putea să pară la prima vedere, „ogorul ascuns” este e puterea nevăzută care lucrează în fiecare suflet omenesc, ceea ce cultivă fiecare, în taină, în fondul lui interior.
O seară bună!
Grig

...mult umor voluntar...dar cel mai \"suculent\" e cel involuntar ca în versurile

\"urlă vecina de sub mine
ori de cîte ori golesc rezervorul\"

Super-tare! Mulțumesc pentru \"pastila de voioșie\" de luni dimineața... O săptămînă frumoasă! Cu multă simpatie,Grig.

...virulentă și profund adevărată. Dar din păcate \"strigare în vînt\" pentru că nesimțirea și aroganța celor de la putere nu au margini, sînt de-a dreptul stupefiante! ne lasă interziși pe toți cei care, în naivitatea nostră, am crezut cîndva în democrație. Și ne arată golicunea însăși a cuvîntului \"democrație\" care nu e decît o manevră de un cinism înfiorător, o mașinărie de manipulare a maselor (\"stupid people\" vorba unui personaj cinic de tristă amintire) pentru a acoperi legal o mafie conducătoare. Asta nu numai la noi ci peste tot în lume...
în ce privește forma remarc o rupere de ritm printr-o vocabulă în plus la versul
\"Că s-ar putea ca la viitorul vot\"
unde \"ca\" este în plus, se poate foarte ușor renunța la el și versul va avea lungimea normală fără a altera sensul
\"Că s-ar putea, la viitorul vot,
Să fiți încă odată păcăliți\"
aș fi vrut să văd și o poză de profil , să văd cum arată un om... \"furios\".
Cu simpatie, Grig Salvan.

...d-le Aurel Sibiceanu, de intervenția dvs. în discuția apărută pe marginea unui modest text al meu (scris nu ca un \"imn de slavă\" pentru defunct ci doar din omenie că a murit totuși un poet, un \"frate al nostru\" și din respect pentru \"o fațetă\" a adevărului). Intervenție sobră, pertinentă, argumentată. \"Tonul ușor pătimaș\" n-am de ce să vi-l iert pentru că îmi place și de el mă fac \"vinovat\" și eu prea adesea. Dar îl consider firesc, un pic de \"piper\", de înverșunare, într-o controversă o face mai savuroasă.

Nu am uitat cîtuși de puțin CRIMA. Dar ați anticipat bine. Vă pot dovedi cu mii de exemple că ea caracterizează orice societate în orice timp. Aș putea să-mi iau de pe acum în serios rolul asumat de \"avocat al diavolului \" și să vă dovedesc cu prisosință că poate mai vîrtos decît socialismul se face vinovat de CRIMA la nivel planetar capitalismul. De-ar fi să ne mărginim doar la cele de proporții colosale cum au fost războaiele și colonialismul. Plus nenumăratele crimele punctuale ale \"agenturilor\" occidentale cu nimic mai sfinte decît \"KGB\"-ul!Dar în pofida acestui caracter de \"crimă în masă\" nimeni nu s-a gîndit să interzică printr-o lege capitalismul așa cum s-a interzis prin lege comunismul, călcîndu-se flagrant în picioare libertatea politică și de asociere din \"Declarația Drepturilor Omului\"! Sigur că nu mi-aș mai dori să intru într-un Partid Comunist! Dar mi-aș dori ca el să existe de dragul Libertății de care se face atîta caz!

Poate n-o să vă vină să credeți după tonul meu de acum dar eu am fost un incomod și un critic \"rebel\" și în vremea socialismului avînd \"dosar\" și \"umbră\" în persoana unui vecin cumsecade care după \"revoluție\", invitîndu-mă la un picnic în propria-i grădină, a mărturisit știind că tot se va afla. Și-a cerut iertare și am rămas în cele mai bune relații! Eram foarte \"slobod la gură\" dar n-am avut de suferit decît o singură dată o admonestare \"prietenească\" din partea colonelului \"de zonă\" în cabinetul directorului de la liceul la care predam. Deci cred că mi-am cîștigat dreptul moral de a vorbi fără să fiu acuzat de partizanat politic comunist.

mi-aș dori totuși să încercați să faceți o oarecare diferență, pe care aproape nimeni nu o face din păcate, între comunismul criminal la propriu din perioada cominternistă sovietică și socialismul mai \"național-liberal\" din a doua parte. Cînd cu greu s-ar mai putea vorbi de crime propriu-zise.

Sînt perfect de acord cu dvs. că dacă nu toți, cel puțin o bună parte dintre profitorii noului regim sînt dintre \"foști\" conform principiului \"la vremuri noi... tot noi!\". Cunosc nenumărate cazuri din zona în care trăiesc și știm cu toții cazuri de anvergură din \"conducerea superioară de partid și de stat\" de astăzi!

N-am deocamdată nici un fel de dovezi dar am și eu același puternic sentiment că \"răul\" e controlat \"de sus\". E un fel de \"laissez faire, laissez passer\" cu metodă și cu profituri incomensurabile.

Sînt de acord și cu faptul că totul în sfera politicului de la noi pare atins de un fel de \"cancer național\" și nu văd forța providențială care să ne ridice din marasm.

Mă bucur mult că ați pomenit de oameni de înaltă calitate morală cum a fost \"fratele Ioan Alexandru\" , ardelean, aproape de mine , care-mi zicea și el după obiceiul monahal \"frate Grigore\" și mă vizita la liceul \"George Coșbuc\" din Năsăud unde predam pe-atunci sau îl vizitam eu la biroul său din vechea Casă a Scînteii...

cu multă stimă și prietenie...

... p.s.-ul dumneavoastră. Dar nu în sensul în care ați vrea dvs să fie grav. Ci in sensul lipsei de obiectivitate și neutralitate a unui profesor și încă unul de Istorie! Care trădează obiectivitatea științifică de dragul unui anticomunism care te face \"la modă\" și \"deștept\" (în sensul elitismului de care vorbeam mai devreme,\"numai proștii mai cred că în comunism a existat și ceva bun\").
Copilul poate că exagera pentru că-și auzea părinții, rudele și vecinii mereu plîngîndu-se. Și vedea cu ochii lui și simțea pe pielea lui că o duce prost! Dar profesorul nu avea voie să cadă în cealaltă extremă și să nu prezinte copilului adevărul istoric, acela care spune că în orice tip de societate se îmbină lumini și umbre, bine și rău, înălțare și decădere, idealism și josnicie, bune intenții dublate de proaste soluții, reușite dublate de eșecuri. Și atunci ca și acum!!! și ca mereu în istorie! Și cauzalitatea! Și contextualitatea! Istoria nu e un act de creație a cuiva. \"Că nu sînt vremurile subt om ci bietul om subt vremi\" cum zice Cronicarul.
E un principiu de filosofie a istoriei fundamental de la care mulți care predau istoria au abdicat de dragul unui partizanat politic sau din pur elitism. Mi se pare la fel de grav ca și în cazul celor care exaltă total necritic comunismul. Nu-i nici o diferență între ei.
Un profesor de istorie cinstit va împărți tabla în două și va pune față în față cele două \"orînduiri sociale\" cu plusuri și minusuri, cu pozitiv și negativ, cu \"lumini și umbre\" de fiecare parte! Asta înseamnă obiectivitate științifică! Copiii să aibă un tablou sinoptic. Și-atunci există bază de discuții , de polemică, de confruntare în cunoștință de cauză. Pentru că m-ați provocat la o atitudine polemică, mă voi \"radicaliza\" în perioada următoare, erijîndu-mă în \"nostalgic\" și în \"avocat al diavolului\", prezentînd într-o serie de \"personale\" aspecte ale vechii și noii societăți.

Credeți sincer că relele din ultima perioadă istorică sînt tranzitorii și nu țin de fundamentele noii \"orînduiri\"?! Sînteți un dulce copil.

Vi se pare că siguranța vieții după care plîng bieții părinți e o bagatelă?

Vi se pare că polarizarea dramatică a societății în care bogații devin tot mai bogați pe zi ce trece (\"și sucul cel mai dulce pămîntului i-l sug\", vorba lui Eminescu) și marea masă a săracilor devine tot mai săracă, e doar un slogan comunist?

Statisticile arată creșteri îngrijorătoare, de sute de ori față de perioada \"de tristă amintire\", ale infracționalității și mai cu seamă ale criminalități. S-a \"dezvoltat\" exponențial traficul de arme, de droguri, de carne vie, corupția și privatizarea instituțiilor statului ca \"moșii proprii\", prostituția la scară națională, dezmățul sexual începînd din \"fragedă pruncie\", subcultura deșănțată, obscenitatea fără limite la toate nivelurile și în toate mediile, a crescut de zeci de ori suicidul și bolile psihice ( unii spun că între 70 și 80 de procente din nație suferă de depresie)\"Iată binefacerile unui sistem constituțional\" cum ar zice Caragiale. Sper să nu folosiți expresia \"costuri colaterale\" pe care o folosesc, cu un cinism înfiorător, \"cuceritorii lumii\".

Vi se pare normal că un profesor ajuns la o anumită vîrstă nu-și mai poate face meseria la cel mai înalt nivel la care l-ar îndreptăți pregătirea și experiența, din cauza grijei zilei de mîine de care nu doarme nici noaptea și a faptului că inafara orelor e nevoit să muncească, în construcții, spre exemplu, spre a supraviețui?! Mie mi se pare simptomatic și grav.

Acum , cînd \"momentul și monumentul Adrian Păunescu\" s-a mai \"răcit\", putem discuta mai calm și mai metodic.
1). În primul rînd îmi cer scuze că oricît m-am căznit n-am reușit să pricep \"sensul\" onomatopeei din titlul comentariului dvs. Oare ce vrea să însemne \"concluzia-rezumat\" a comentariului dvs.?
2). Eu nu am interpretat critica dvs. ca un atac la adresa oamenilor simpli, nici o clipă nu m-am gîndit că ați avea o undă de dispreț ori măcar atitudine condescendentă față de acești oameni. V-am spus doar că pentru ei încă nu s-au inventat ale denominații. Tatăl meu rămîne tot \"muncitor\" și mama tot \"țărancă\" în pofida \"marilor schimbări\" postdecembriste. Înțeleg ce ați vrut să spuneți, anume că aceste cuvinte s-au demonetizat, s-au uzat prin modul în care au fost uzitate. Așa e. Dar rămîn în vigoare și acoperă o realitate. Ca și cuvîntul \"tovarăș\", cuvînt frumos în sine și pe care nimeni nu-l poate interzice nici azi cînd \"oamenii simpli\" îl folosesc adesea fără conotația ideologică de pe vremuri. Ca și \"camarad\" sau \"frate\" în pofida unei încărcături \"de tristă amintire\" adăugată de legionari.
3). Insinuați că neg tarele acelei societăți, că văd doar \"împlinirile mărețe ale epocii\" (citez:\"... ceea ce releva nostalgia la care va referiti, dar dintr-o perrspectiva care mi se pare periculoasa, cea a negarii tarelor de atunci, pentru a ne raporta doar la implinirile mărețe al epocii...\"). Ori iată ce scriam doar cu cîteva rînduri mai sus : \" Nu sînt un apologet al trecutului dar nu pot minți că a fost totul doar negru. Au fost aspecte fatalmente dificile și urîte, a fost și mizerie materială și umană ca întotdeauna și ca peste tot în lume ...dar nu mai multă ca azi!!!!\". Am trăit un timp egal în ambele societăți, lucid și fără părtinire pentru că n-am avut privilegii în nici una dintre ele. Nici eu n-am uitat o clipă \"relele\" din vechiul regim. Dar pentru o parte consistentă a societății, inclusiv pentru dascălii în rîndul cărora mă înscriu, \"răul\" a devenit \"mai rău\" sub aspect material. În școli sînt mult mai mulți copii flămînzi și cu situații precare acasă decît înainte. A crescut îngrijorător absenteismul și abandonul școlar din motive de mizerie. A crescut analfabetismul, a scăzut nivelul de pregătire școlară, școlile sînt mai sărace decît înainte, dascălii sînt de trei ori mai săraci decît acum 20 de ani. Pe cifre nu pe vorbe! Și-atunci?...
4). Recunosc acum, după ce a trecut \"febra\" acelor zile tensionate legate de decesul poetului, că am fost puțin patetic în textul meu, blînd și îngăduitor cu omul Adrian Păunescu și pătimaș în a-i lua apărarea pentru că m-a prins și pe mine confruntarea în care s-a angajat lumea și am simțit nevoia să fiu de partea celui lovit. Nu contest că AP este sub anumite aspecte o personalitate discutabilă, cu defecte ca orice om. dar rămîn la părerea că se exagerează grosolan pe \"răul\" făcut deși s-a luptat să facă bine din interiorul sistemului, fiind, în idealismul lui, convins că sistemul poate fi liberalizat, umanizat, scos din închistarea lui. Și avea nevoie de oamenii puterii. De aici și encomiastica ce i se contabilizează drept \"crimă\".
5). Și fiindcă a venit vorba de \"crimă\", să abordez și ultimul punct: exemplul d-lui Moga, căruia îi apreciez inteligența de altfel, care mi se pare deplasat nu în sensul că ar încălca principul enunțat de mine, am înțeles perfect ideea, dar intrăm deja pe teritoriul crimei, care covîrșește orice fapte bune pe care le-ar fi făcut individul în toată viața lui. Ori eu i-am cerut d-lui Moga doar atît: să aducă dovezi irefutabile în sprijinul ideii de \"crimă\" săvîrșită de un poet sensibil pînă la lacrimi și umanist desăvîrșit cum a fost Adrian Păunescu.

Se pare că ați punctul pe i, d-le. Întradevăr, dacă aveai ceva adevărat și valoros și curaj suficient de a ieși în față nimeni nu te împiedica la aceasta. Pe \"greii\" autentici sistemul nu i-a blocat în arena socială și culturală. Evident nu mă refer la prima fază a comunismului, cea dură, cominternistă. Atunci regimul era extrem de restrictiv și opresiv. Dar în faza binecunoscută de noi cei de vîrstă mijlocie, aceea a socialismului liberal, numeni nu a împiedicat actul cultural de valoare. Nimeni nu a împiedicat marele roman românesc, pe Breban, pe Buzura și mai cu seamă pe Marin Preda și mulți alți romancieri de valoare. Nimeni n-a împiedicat pe Marin Sorescu, pe Cezar Ivănescu, pe Nichita Stănescu, pe Ioan Alexandru și pe mulți alți poeți de toate orientările și calibrele. Nimeni nu a împiedicat fenomenul literar \"optzecist\". Nimeni nu a împiedicat marii eseiști, pe un Octavian Paler, spre exemplu, cooptat ani la rînd în conducerea superioară de partid. Nimeni nu a împiedicat marea muzică, marea sculptură, marea pictură. A fost împiedicată arta cu tentă obscenă, prin lege. Dar acesta ar fi un lucru bun și azi, în lipsa cenzurii proprii a unor autori. Toți cîrcotașii au invocat cenzura comunistă că nu si-au putut publica \"operele capitale\". Ceea ce s-a dovedit cel mai mare bluf și cea mai mare gogoașă după revoluție cînd marile opere de sertar \"interzise\" n-au mai ieșit la iveală! Pentru simplul motiv că ele nici nu existau!

...n-a fost doar cenușie. Mulțumesc, Anni-Lorei, de vizită și comentariu. Am vrut să arăt că în pofida cenușiului provocat de o anumită fataliate istorică au fost și oameni cu o personalitate puternică și pitorească, oameni care au colorat și îmbogățit orizontul nostru de atunci. Sînt nostalgic? Da. În modul cel mai firesc cu putință. A fost tinerețea noastră. Grea. Dar n-am murit nici de foame nici de frig cum îi minte propaganda furibundă pe copiii și tinerii de azi. Și cum realmente se întîmplă azi cînd moartea de foame și de frig e un fapt cotidian pe care nimeni nu-l mai bagă în seamă!! Nu sînt un apologet al trecutului dar nu pot minți că a fost totul doar negru. Au fost aspecte fatalmente dificile și urîte, a fost și mizerie materială și umană ca întotdeauna și ca peste tot în lume ...dar nu mai multă ca azi!!!!
iar de oamenii simpli mă doare. Sînt copil de muncitori și țărani și sînt mîndru de aceasta. Trăiesc în mijlocul lor și le cunosc și \"bucuria și-amarul\" și faptul că sînt ignorați și abandonați mai rău ca în vremurile apuse!

Comentariul dvs.,d-le Catalinoiu, arată că sînteți \"atins\" de acest morb. Vă irită anumite cuvinte și sintagme de sorginte \"proletară\"? Aflați, d-le, că \"oamenii simpli, muncitori și tărani\" există și azi chiar dacă elita politică și culturală îi disprețuiește profund. Și nimeni nu a inventat încă alte nume pentru ei, deocamdată. Sigur, se vorbește, cu superioară compasiune, de \"clasa de jos\" sau \"cei defavorizați\".
Iar \"dulcea imagine a unui ceaușescu polivalent în bine\" arată că luați din text doar jumătăți. Eu am spus - și o analiză istorică obiectivă va arăta aceasta - că \"A fost o personalitate politică fascinantă sub multe aspecte, în pofida lipsurilor, limitelor și defectelor lui.\" Deci, iată. Vorbeam de lipsuri, limite și defecte!
repet ce am spus și d-lui Moga: Nu am vrut să fac o \"monografie\" a lui A. Păunescu obiectivă, științifică, complexă. Este prin excelență o viziune subiectivă. De aceea am postat textul la \"Personale\". Textul nu e un eseu nici un \"imn de slavă\" cum spune d-l Moga, ci doar o rememorare a unui moment de viață în care ai o revelație asupra unei \"fațete\" a unui om. Și vrei s-o împărtășești și celor care n-o cunosc și vorbesc în necunoștință de cauză și în deplină ignoranță. Atît am crezut că merită să fac pentru acest om la plecarea lui dintre noi.
Iar \"întîlnirea nocturnă\" n-a fost doar un monolog, cum insinuați. Atîta doar că invitatul avea mult mai multe să ne spună nouă decît aveam noi să-i spunem lui, de aceea n-am înțeles ironia.

citind comentariul dvs. am rămas cîteva minute interzis. Nu-mi venea să cred că un om matur și un om cu pretenții de cultură poate merge pînă acolo încît să compare cu Hitler (sau cu orice alt criminal notoriu din istorie) un poet umanist prin excelență și un om de cultură notoriu. Comparația cu Hitler și folosirea cuvîntului \"crime\" vă descalifică pentru orice discuție pertinentă în acest caz. În primul moment am considerat că acest com nici nu merită un răspuns... dar nu m-am putu abține. Prea venea ca \"nuca în perete\". Eu nu am intenționat nici o clipă să prezint omul \"cu bune și cu rele\", am vrut doar să arăt o \"față umană\" descoperită de mine. \"Fața inumană\", aceea de \"criminal\", rămîne în sarcina dvs. s-o prezentați.

pentru vizită și O.K. Și nu doar pentru atenția acordată mie, în cazul acestui text. Mă bucură mult asemenea vizite, ale unor membri din \"linia întîi\", la \"Atelier\", pentru frumusețea comunicării în cadrul acestei comunități literare. Unde cu toții \"trudim\" după puteri și inspirație și ne simțim cu toții solidari în acest efort de creație, indiferent de genul practicat ori stilul personal al fiecăruia. Și indiferent de textele în sine, oriunde ar fi ele încadrate, în paginile principale sau la \"atelier\". Și care pot fi mai reușite ori mai puțin reușite de ambele părți! Spun aceasta deoarece uneori am impresia unei \"sciziuni\" între cele două \"tabere\"... Poate e doar o impresie... De aceea apreciez de fiecare dată vizitele frecvente ale unor autori consacrați la atelier. Cu stimă și prietenie...