Jurnal
Cît de frig!...
Grig&Sever
1 min lectură·
Mediu
cît de frig îmi era lîngă tine
cînd ardeam și-ți vedeam ochii goi!
mi-era rău... dar atîta de bine!...
din atît de departe de mine
căutam să te-aduc înapoi...
cît de frig îți era lîngă mine
de-mi cereai să te las să trăiești
altceva să-ți fi dat oarecine?
fiori mai adînci omenești?...
cît de frig ne era împreună
sfîșiați de dorințe șuvoi!...
dureros împletite mai sună
glasul meu glasul tău între noi...
cît de frig!... cît de frig o să fie
cînd ne-om pierde pe veci amîndoi!
rătăcind într-o noapte pustie
printre umbre de ieri și de-apoi...
cît de frig!... cît de frig o să fie
cînd cărarea va fi doar noroi!
locul gol tremurat de-o făclie
fumegînd disperarea din noi!...
cît de frig!... cît de frig o să fie
cînd vom trece pe-alături străini
sfîșiați de absența prea vie
fără mîinile noastre în mîini...
și-ai să plîngi sub acea bucurie
c-ai plecat! c-ai scăpat! c-ai învins!
orice urmă de-a mea o să-nvie
tot ce-n tine la plecare ai stins...
și-o să ningă încet peste toate
cu tăcere și lacrimi de foc...
bucuriile noastre uitate
ne-or rămîne supremul noroc...
002.296
0
