Cît de frig!...

cît de frig îmi era lîngă tine cînd ardeam și-ți vedeam ochii goi! mi-era rău... dar atîta de bine!... din atît de departe de mine căutam să te-aduc înapoi... cît de frig îți era lîngă mine de-mi cereai să te las să trăiești altceva să-ți fi dat oarecine? fiori mai adînci omenești?... cît de frig ne era împreună sfîșiați de dorințe șuvoi!... dureros împletite mai sună glasul meu glasul tău între noi... cît de frig!... cît de frig o să fie cînd ne-om pierde pe veci amîndoi! rătăcind într-o noapte pustie printre umbre de ieri și de-apoi... cît de frig!... cît de frig o să fie cînd cărarea va fi doar noroi! locul gol tremurat de-o făclie fumegînd disperarea din noi!... cît de frig!... cît de frig o să fie cînd vom trece pe-alături străini sfîșiați de absența prea vie fără mîinile noastre în mîini... și-ai să plîngi sub acea bucurie c-ai plecat! c-ai scăpat! c-ai învins! orice urmă de-a mea o să-nvie tot ce-n tine la plecare ai stins... și-o să ningă încet peste toate cu tăcere și lacrimi de foc... bucuriile noastre uitate ne-or rămîne supremul noroc...