Cântec la răscruce

de se prelinge cerul pe-obrazul tău de ceară și mîinile crispate pe tîmple ți-au rămas de-ți bîntuie trecutul în fiecare seară și somnul... și nesomnul...și lacrima din glas dacă ți-e ziua noapte și vezi spre răsărit doar neguri furtunoase și ziduri care dor iar steaua ta polară în nori s-a rătăcit și simți sub tine golul celui din urmă zbor de ți se frînge gîndul și cade obosit de-atîtea cercuri oarbe și-atîtea întrebări de porți pe umeri cerul și căutînd strivit nu mai zărești vreun umăr în cele patru zări de simți în creștet clipa căzînd neîncetat și inima îți pare că numară-napoi... de n-a rămas nici colbul din tot ce-ai adunat iar urmele lăsate s-au șters de-atîtea ploi de ți-a rămas din ceruri un munte greu de nori și-a inimii văpaie e astăzi un tăciune de nu mai ai puterea să fii...și nici să mori... rostește-adînc în suflet această rugăciune: sînt doar ceea ce merit și merit tot ce sînt îți multumesc ,părinte, de tot și pentru toate primește de la mine umilul meu pămînt ca jertfă - rugaciune de viață și de moarte – și facă-se de-a pururi doar voia ta deplină... eu sînt pămîntul jilav,tu seamănă ce vrei dar fă ca să răsară doar pace și lumină și cheamă-i să culeagă pe toți copiii tăi...