Azi totul e roz,
chiar trepte de meduze văd,
răspândite așa aiurea în pridvor,
văd nori emanând iubire de foc,
Luceafărul cu tolba lui Cupidon
la goană prin sufletele tuturor,
Luna leagănul
Hai, curmă-mi odată, apriga soartă,
înfige te rog, durerea de fier,
lovește-mi și tâmpla, mă lasă
să simt agonia, să pier.
Nu pot să trăiesc, fără mister,
nu pot să te am, fără de tine,
nu
Umbrite piedestale, vorbesc trecute fapte,
suspine înnecate în lacrimi și dureri,
vestesc venirea umbrei, către eternitate,
înveșmântate-n rouă, deplâng venirea ei.
Pe-aleea-ntunecată de ramurile
Când voi întinerii, mai pot,
să redeschid o poartă,
sau poate fără nici un rost
mă trec răpus de soartă?
Când voi mai plânge zile-n șir,
s-aud triste cuvinte,
sau poate este prea târziu,
iar
Curge mir, în bucata de pâine uscată
și-mi plânge auzul la susurul ei,
sunt singur cu moartea ce-adună purtată
o grabă sinistră, în ghearele ei.
Sunt singur în fața altarului sobru
și-o
Cuget și faptă,
Gând și lumină,
Poarta ce-a naltă,
Pe ea o să vină.
Suflet și pace,
Cer și pământ,
Chiar de ne place,
Totul e-n vânt.
Drum și tăcere,
Ploaie și nori,
Viața ne
Ce jalnic pare visul meu,
răpus de-a mea tistețe,
sunt prins în plasă temător
și-n vraja tinereții.
Îmi dă târcoale gândul greu,
iar liniștea mă ceartă,
ce jalnic este eul meu,
demult
Ciudat, parcă ieri desenam raze de soare,
parcă mai ieri înșiram fragii în paiul uscat,
ce trist, parcă mai ieri eram copil,
iar azi m-am trezit plin de responsabilități.
Oare universul e
Ceas după ceas lumina-mi se stinge,
iar dorul mă arde năvalnic,
cu ochii pe glastră prind să răzbat
iubirea curată, cerească.
Din stele culeg dorințele albe,
să-mi pot retrăi nemurirea,
și-n
Liniște amară,
atât mai era în odaia veche,
pereții dezrobiți de geloziile timpului
erau gata să cadă, lumina abia mai pătrundea,
prin păienjenișul ce devenise stăpânul de necontestat.
Era ora
Uite-un vers,
procreat, aclamat
și cu sârg așezat
într-un punct din pătrat,
dar frumos încriptat
pe-un perete gravat,
la pătrat.
Uite-un gând,
zămislit, dar pripit
pe un trai risipit,
de
Sobra plămadă a nopții,
ascute temeinic sărutul,
așează pe umerii sorții,
aceeași iubire, trecutul.
Feștilă din corp de cometă,
azvârle în of de genune,
trezește la viață străbunii,
cu faptele
Laptele iernii se acrise de mult,
cântecele de pițigoi se auzeau tot mai des,
luna mai mândră ca nicicând, apărea voluptoasă,
pe calea începutului de primăvară.
Pași, tot mai multe sunete
Curge aspra privire,
trece tacida ființă,
licăr de ură-nfiripă-n
sufletul fără putință.
Dreapta chemare răsună,
sfintele docme renasc,
trupuri cuprinse de hulă
dintre păcate se nasc.
Floare
Urăsc așteptarea, e prea crudă pentru mine,
pentru timpul fără noimă, ce agale se scurge,
prin fantele robuste ale asfințitului
și grimasa târzie a răsăritului roșu.
Urăsc așteptarea, ce umple
Parcă tot mierea o căutam,
peste suflete câmpuri,prin gânduri livezi
învăluite de priviri râuroase,
unde se oglindesc sentimentele nouroase.
Căutam de zor acest început fericit și dulce,
numai
Acustica zilei de moaște desprinse,
din trupul duhovnicului chip arămiu,
îmi uscă puterea și-mi rupe voința,
în chip enigmatic și trup castaniu,
mă lasă de sufăr poveștile negre,
răscoapte,
Pași, umbre, cuvinte,
îmi ard nerăbdarea toridă,
mă urcă pe steaua iubirii de foc,
iar dansul spre viața senină.
Năvalnic refugiu e dorul tăcut,
iar poartă, suspinul nesigur,
mă poartă pe calea
Prin tainele mării,
sirene urzesc,
cămăși pentru stele
din trup omenesc.
În amfore sparte,
așează suspinul,
dansează și cântă,
sfidează destinul.
La joacă pornesc,
prin corăbii
Strada pustie ca de obicei,
mă strecor printre fulgii adormiți de seară,
aceleași vitrine acoperite cu strălucirea ghirlandelor,
trupurile manechinelor rugându-se zânelor pentru viață,
iar
GM