Grama Luiza-Adriana

Eu sunt femeia care n-are vârstă. Nici demon pământean,dar nici copil, Râu revărsat din matca lui măruntă Cu unduiri de trestie pe mal. Nici demon pământean,dar nici copil… Zidire de cetate

Rădăcinile mă țin legată N-am puterea să mă smulg și-aș vrea, Să mă rătăcesc prin lumea toată. Nu vrea să m-ajute cineva? Aduceți un val să-mi surpe malul În derivă tot plutesc și-aș

Îmi plac nespus de mult cărțile! Iubesc mirosul lor înțepător de ciupercă scrisă și tăcerea care curge din literele lor ascuțite. Iubesc sufletul captiv dintre ele și nepăsarea care țâșnește

Pe Icar l-am iubit în tăcere, Iubeam dorul de ducă din el Și noblețea din trista-i durere, Peste oameni părea cel mai cel. I-am dat bolta cerească din mine Zborul lui să îi pară sublim, Ochii

în prima noapte din viața mea Trei ursitoare îmi scriau soarta: -Există în lume minuni și scântei Poți fi și înger și demon de vrei, Te poți înălța mai presus decât toți Sau poți să rămâi

E ora când tăcerile-mi brăzdează Ascunse riduri ferecate-n pleoape Și nici un zbor de gene nu cutează Să-mi tulbure a lacrimilor ape. Și ora se dezbracă de secunde Sub ochii mei golindu-și

Te voi lăsa,iubire într-o zi Și mă voi duce căci așa e vrerea În urma mea furtuni de vor veni Să nu le lași să-ți fie mângâierea. De soare m-am rugat ca-n mersul lui Să-ți lumineze colțuri de