Poezie
Drumul spre steaua mea
Drumul spre steaua mea
1 min lectură·
Mediu
Rădăcinile mă țin legată
N-am puterea să mă smulg și-aș vrea,
Să mă rătăcesc prin lumea toată.
Nu vrea să m-ajute cineva?
Aduceți un val să-mi surpe malul
În derivă tot plutesc și-aș vrea,
Să-mi găsesc un port să-mi las amarul.
Nu vrea să mă înece cineva?
Aduceți-mi o secure lată
Să ciopliți din mine toți aș vrea,
Să fiu crucea unui vis o dată.
Nu vrea să mă poarte cineva?
Aduceți-mi o făclie aprinsă
Rug în noapte să devin aș vrea,
Că de-un veac tot ard deși sunt stinsă.
Nu vrea să m-aprindă cineva?
Aduceți-mi un potop de stele
Veșnicia s-o împart aș vrea,
Tot întind tăcut mâna spre ele.
Oare o s-ajung la steaua mea?
001.092
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Grama Luiza-Adriana
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 117
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Grama Luiza-Adriana. “Drumul spre steaua mea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/grama-luiza-adriana/poezie/14005406/drumul-spre-steaua-meaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
