Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@goea-maria-danielaGM

Goea Maria-Daniela

@goea-maria-daniela

Bucuresti
"Foșnește lanul, mângâiat de vânt,/Și-n soarele amiezii se răsfață;/Miros de pâine suie în văzduh/Din bobul sacru, dătător de viață." Ion D. Goia, Vară

Primele versuri datează din clasele primare. Dincolo de aprecieri, clasamente sau premieri în domeniu - care sunt inevitabil (cel puțin până la un punct, sau poate tocmai de la un punct încolo) subiective - literatura rămâne, deopotrivă pentru cititori și pentru creatori, una dintre marile bucurii ale vieții. daniela_maria_goea@yahoo.com

🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Ica, dear, ai încurcat Ioneii între ei :)

Pe textul:

Im-puse la U.E.R." de Ica Ungureanu

0 suflu
Context
Eu cred c-ai fi și tu (f)utilă,
Deși un pic ești versatilă,
Dar cred că te-ai stabiliza
De te-ai lipi de pana mea!
(Petrișor)

De-a ta miraculoasă pană,
Neluțu, baby - cum să nu? -,
Mă voi lipi, ca o orfană,
Cu cel mai tare super-glue...
:)

Pe textul:

Nu mai sunt blondă!" de Vali Slavu

0 suflu
Context
FBI Investigator

Am pornit o cercetare,
Adevărul să îl scot;
Am să-ți pun o întrebare:
Peste tot?
(Petrișor)

Coleg atent și perspicace,
Chiar și investigații face,
Neluțu,-n stilul lui gentil!
Concluzia? E-un tip (f)util.

iertă-mă, Petrișor, rima asta mi s-a lipit de pană și nu mai pot scăpa de ea :)

Pe textul:

Nu mai sunt blondă!" de Vali Slavu

0 suflu
Context
Goea Maria-DanielaGM
Goea Maria-Daniela·
Deci, mă sfătuiești, s-o las eu moartă!
N-am s-o las, când dânsu-nvie
Și-i dispus ca un obiect de artă,
Azi să-ți aparțină ție!
(Ionel)

Operă de artă, zău?
Am s-accept (nu-s ipocrită)
Dacă-mi dai cuvântul tău
Că-i \"Coloana infinită\"...

mulțumindu-ți pentru atenție, mă opresc aici, Ionel, înainte ca acestei onorabile pagini (și autoare) să-i fie arătat un mic, dar vioi, cartonaș (felinar) roșu :)
cu bine, Ionel.

Pe textul:

Hamletiană" de Goea Maria-Daniela

0 suflu
Context
Goea Maria-DanielaGM
Goea Maria-Daniela·
Lecturând așa bravadă
(Mică farsă ori glumiță?),
Exclamăm: \"E o dovadă
C-a trecut pe-aicea Ghiță!\"
:)

Pe textul:

Dovadă" de Laurentiu Ghita

0 suflu
Context
Goea Maria-DanielaGM
Goea Maria-Daniela·
Ce folos din una mare,
Când în mână îți mai pică,
Dacă și la stimulare,
Doarme dus, nu se ridică?
(Ionel)

Argheziană

Din glume, mucegaiuri și noroi
Iscat-ai replici ce ne fac, pe noi,
Să ne-nroșim ca racu-n apa fiartă
Și să strigăm: \"Giovanni, las-o moartă!\"
:)

Gigi, mulțumesc pentru popas. deh, mai filozofăm și noi, epigramiștii, dar numai în pauza de masă, nu-i așa? :)

vă mulțumesc, prieteni, și vă mai aștept cu drag. la bună revedere.

Pe textul:

Hamletiană" de Goea Maria-Daniela

0 suflu
Context
Goea Maria-DanielaGM
Goea Maria-Daniela·
Cucoană, duduiță, fată
M-ai enervat în mod acut!
De mă mai faci futil o dată…

S-ar putea să nu mai răspund de mine la o adică, în cazul în care te prind la un colț de cotitură :)
(Petrișor)

După-așa amenințare,
Ce promite, teoretic,
Clipe dulci de desfătare,
Fug spre-un colț. Să mă împiedic.
:)

te salut, Petrișor.

Pe textul:

Cazul Norvegia" de Sorin Olariu

0 suflu
Context
Goea Maria-DanielaGM
Goea Maria-Daniela·
Un virtuoz! Pe fine coarde
Cu artă degetele-și plimbă,
Sub mâna lui Viola arde
Și are și... pușchea pe limbă!
(Petrișor)

Ești mare, Nelu, colosal,
Clarvăzător și chiar subtil,
Scrii-ntr-un registru abisal
(De nu ar fi, de fapt, futil).

asta pentru că m-ai făcut \"cucoană\", Petrișor.
:)

Pe textul:

Cazul Norvegia" de Sorin Olariu

0 suflu
Context
Goea Maria-DanielaGM
Goea Maria-Daniela·
și, pentru Dumnezeu, încetați cu interpretările malițioase și cititul printre rânduri (în mod derizoriu și futil) :)

Despre bărbați, un pic, mi-e frică
Să mă pronunț - vor mare, mică?
Femeile - voi fi tranșantă -
Preferă prima variantă.

mulțumesc, Ionel, pentru popas. la bună revedere.

Pe textul:

Hamletiană" de Goea Maria-Daniela

0 suflu
Context
Goea Maria-DanielaGM
Goea Maria-Daniela·
Și la mine și la ea???
Ce gogoși ne torni tu nouă!...
Nu știu dacă vei putea
Să ne \"scrii\" pe amândouă.
(Ica)

Ce-o fi, o fi - e scris în stele,
Dar, în parcursul lui terestru,
Din informațiile mele,
Sorin e, cică, ambidextru.
:)

Pe textul:

Cazul Norvegia" de Sorin Olariu

0 suflu
Context
Goea Maria-DanielaGM
Goea Maria-Daniela·
Conform acestei triste sorti
Scriu epigrame... pentru morti.
(Sorin)

Sorine, ai să ne învii,
Îmi spune flerul, la derută,
O epigramă de-ai să scrii...
Dar una mai de Doamne-ajută.
:)

iartă-mă, Doamne!

Pe textul:

Cazul Norvegia" de Sorin Olariu

0 suflu
Context
Goea Maria-DanielaGM
Goea Maria-Daniela·
Că-și micșorează-un om statura,
Cu timpul, e notoriu, deci
Boc va avea atunci măsura
\"Minus un metru douăzeci\".

ca de obicei, o replică brillantă, Petrișor, pentru care îți mulțumesc.

Pe textul:

Hamletiană" de Goea Maria-Daniela

0 suflu
Context
Goea Maria-DanielaGM
Goea Maria-Daniela·
Cu tine, treaba stă pe dos:
O epigramă de-ai fi scris,
Și te opreai, era frumos!
Dar, cu o sută, ne-ai ucis...

Pe textul:

Cazul Norvegia" de Sorin Olariu

0 suflu
Context
cuvintele sunt nu prea mici - sunt minuscule, sunt punctiforme, sunt microscopice - pentru a-ți putea mulțumi, Petrișor, pentru această capodoperă pe care o voi înrăma și o voi admira de-a pururi!
dacă aș fi puțin mai jună (și puțin mai necăsătorită), dragă Petrișor, acum aș fi la Cluj, te asigur.
rolul meu este mic - deși sunt extraordinar de încântată că am inspirat o asemenea bijuterie lirică - meritul este al autorului, care, cu dezinvoltură, talent, meșteșug, inspirație, umor fin și delicatețe a plăsmuit această savuroasă și minunată creație, jucâdu-se - profesionist și uimitor - cu versul, jonglând printre cuvinte, noțiuni, sensuri, genuri și specii literare.
un condei înzestrat natural dar și antrenat, o inteligență literară (și nu numai), un sentimental dar și un ironist lucid, pe scurt: un talent.
am îndoieli că o eventuală replică a subsemnatei, în versuri, s-ar putea ridica la înălțimea acestei veritabile capodopere, așa încât, cu o reverență, \"mă apropii de... P(i)etre și tac\".
felicitări, Petrișor!
mulțumesc, Petrișor!

Pe textul:

De-ai fi poem..." de Gârda Petru Ioan

0 suflu
Context
Dacă e vreo poezie
-Mă refer la una bună-
Purtătoare de sfrenție,
Daniela, ești imună!
(Petrișor)

N-aveam cum să iau sfrenția -
Nu mă culc cu poezia;
Cu poemu-am mai greșit -
Barem e hermafrodit...

Pe textul:

Fitil" de Gârda Petru Ioan

0 suflu
Context
Prezint, dar, Epigramei, scuze
Și-mi fac o aspră penitență,
Dar m-am culcat cu alte muze
Ca să câștig experiență.
(Petrișor)

Câștigași experiență,
Însă, Domnul să te ție!,
Te-ai ales, ca penitență,
Și cu-oleacă de sfrenție.
:)
iartă-mă, Petrișor, este o biată glumă.

Pe textul:

Fitil" de Gârda Petru Ioan

0 suflu
Context
Futurista-ți viziune,
Aplicabilă în teatru,
Mă determină a-ți spune
C-am tăiat... silabe! Patru.

am tăiat de la \"ba-ca-lau-re-at\" (cum a despărțit Sorin) la \"bac\", deci 5-1=4

Pe textul:

Bac-ul în vremurile mai bune" de Sorin Olariu

0 suflu
Context
Unii spun, privind cu jind,
Că te-mpiedici să te prind.
:)

Pe textul:

Bac-ul în vremurile mai bune" de Sorin Olariu

0 suflu
Context
Presimțind c-am dat de dracu\',
Te conjur să scrii doar \"Bacu\'\"!

Pe textul:

Bac-ul în vremurile mai bune" de Sorin Olariu

0 suflu
Context
Și-un faimos epigramist
A picat, cu note slabe,
Ilustrând un lucru trist:
Cum te-mpiedici în silabe...

Pe textul:

Bac-ul în vremurile mai bune" de Sorin Olariu

0 suflu
Context